More

    Sătmărean prins în flagrant transportând 350 litri de pălincă

    Poliţiştii Secţiei Carei în colaborare cu cei ai Secţiei Beltiug au acţionat miercuri dimineaţă pentru combaterea infracţiunilor prevăzute de Codul fiscal . În acest context a fost depistat în flagrant, în trafic pe DN 19, pe raza municipiului Carei, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Batarci, care conducea un autoturism Hyundai. În urma controlului efectuat, în autoturism s-a descoperit cantitatea de 342 litri lichid incolor cu miros puternic de alcool ambalată în recipiente de 20 l, 2.5 l şi 2 l, despre care bărbatul menţiona că este pălincă pe care urma să o transporte în judeţul Bihor în vederea efectuării unui troc şi a achiziţionării unor bunuri, fără ca recipientele să fie marcate corespunzător şi fără a deţine documente legale de transport. Cantitatea descoperită precum şi autoturismul au fost ridicate în vederea confiscării. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate peste limita a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE