Dacă anii trecuţi scuterele reprezentau principala atracţie pentru sătmăreni, în acest an lucrurile stau exact invers asta din cauza faptului că acum autorităţile pretind permise de conducere pentru cei care le folosesc. Astfel că, ieri, în Piaţa de vechituri, majoritatea sătmărenilor se interesau de biciclete şi aproape nimeni de scutere. Un comerciant care avea de vândut mai multe scutere ne-a declarat că absolut nimeni nu a întrebat de ele. “Vânzările la scutere nu merg deloc. De când au fost introduse prevederile legale cu privire la deţinerea de permise de conducere pentru scutere, majoritatea sătmărenilor nu mai cumpără scutere. Nu au încredere că îşi vor obţine permisul de conducere. În prezent, preţul unui scuter este de 3.000 de lei, negociabil, dar nimeni nu se interesează de ele”, ne-a spus comerciantul.
În schimb, la mare căutare sunt bicicletele. “Aş vrea să-mi iau o bicicletă. Am văzut ceva biciclete care mi-ar plăcea, însă sunt cam scumpe. Mă mai plimb, mai negociez şi poate reuşesc să-mi iau azi una”, ne-a spus un sătmărean aflat în această zonă. În ceea ce priveşte preţurile, bicicletele costau între 150 până la 500 de lei, unele chiar mai mult. “Lumea renunţă treptat la scutere şi îşi îndreaptă atenţia spre bicicletele electrice, pentru care nu este nevoie de permis. Sunt din ce în ce mai multe astfel de biciclete în piaţă”, ne-a spus comerciantul de scutere.
Multă lume a fost şi în sectoarele destinate articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, însă nu a fost atât de frenetică la întoarcerea hainelor ca şi în alte duminici. Din Piaţa de vechituri se puteau cumpăra tricouri cu mâneci lungi şi scurte la 5 – 10 lei, pantaloni de stofă la 10 lei bucata, pantaloni de blugi la 15-20 de lei bucata, respectiv jachete la 20-30 de lei bucata. Preţurile adidaşilor oscilau între 20 şi 30 de lei, la fel ca şi cele ale pantofilor.
Florin Dura