More

    Se anunţă schimbări interesante în fotbalul judeţean

    AJF-Satu-Mare2

    Oficialii cluburilor afiliate la AJF sunt aşteptaţi în această dimineaţă de la ora 10.00 la deja tradiţionala Adunare Generală estivală. Se anunţă o şedinţă interesantă mai ales că sezonul 2014-2015 aduce câteva noutăţi în ceea ce priveşte ligile inferioare.

    Principala noutate o reprezintă înfiinţarea în premieră a unei ligi a IV-a de elită, din care vor face parte 14 echipe, primele şase din seriile A şi B ale sezonului trecut precum şi cele două promovate din Liga a V-a, Vulturii Santău şi Şoimii Mădăras.

    Însă se zvoneşte că formaţiile din seria B din zona Careiului nu sunt de acord cu această ligă de elită. Cel mai important punct de pe ordinea de zi îl reprezintă stabilirea calendarului şi componenţa ligilor judeţene de la toamnă. Se pare că vom avea trei ligi judeţene, una de elită, o ligă a 5-a cu echipe de juniori şi o ligă a 6-a unde se poate înscrie oricine. Tot atunci vom afla când se va da startul noii ediţii precum şi ţintarul campionatului.

    Şedinţa va fi condusă şi de această dată de preşedintele Ştefan Szilagyi şi cei doi vicepreşedinţi Zoltan Pataki şi Cornel Ziman. La rubrica “Diverse“ conducătorii şi antrenorii echipelor din judeţ vor putea să propună anumite aspecte legate de noua ediţie de campionat.

    Iată ordinea de zi:
    – Alegerea a trei membri pentru întocmirea procesului verbal al Adunării Generale AJF.
    – Raportul Comisiei de Cenzori (venituri și cheltuieli) pe anul 2013.
    – Raportul de Activitate al campionatului 2013-2014 din Liga IV, Liga V, Copii și Juniori.
    – Stabilirea calendarului competițional 2014-2015 și a condițiilor de participare.
    – Diverse.

    Daniel Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE