More


    Sesiune prelungită pentru depunerea proiectelor pe Măsura 121, „Modernizarea exploatațiilor agricole”

    =

    Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a prelungit termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, până la sfârșitul lunii iulie, mai precis 31 iulie 2014.

    Prelungirea sesiunii de cereri de proiecte vine în urma deciziei Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca urmare a solicitărilor directe primite din parte potenţialilor beneficiari.

    Motivele care au determinat solicitarea prelungirii, din 18 iulie până în 31 iulie, au fost lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor şi autorităţilor de către instituţiile competente, precum şi suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt care a produs întârzieri la întocmirea dosarului cererii de finanţare.

    În județul Sălaj, cei interesați de aceste proiecte, pot să depună documentația la sediul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Sălaj, zilnic, de luni până vineri în intervalul orar 9.00 – 14.00.
    Iulian Duma



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img