More

    Tabără la Valea Vadului pentru copiii din familii modeste

    conferinta

    Asociaţia “Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” a organizat ieri o conferinţă de presă, susţinută de preşedintele asociaţiei, preotul Tiberiu Vălean, şi doi din voluntarii asociaţiei, medicul stomatolog Olimpia Silaghi şi asistentul social Iliodor Olaru, în cadrul căreia au fost prezentate principalele proiecte desfăşurate de asociaţie. Astfel, Asociaţia “Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” a primit din partea Consiliului Judeţean Satu Mare fostul imobil în care a funcţionat Centrul de Tranzit pentru minori, unde pot să îşi desfăşoare activitatea, în special cele de after-school, mai ales pentru elevii cu probleme la învăţătură.
    De serviciile oferite de asociaţie beneficiază 83 de copii proveniţi din familii cu venituri modeste. Totodată au continuat lucrările la Centrul de Zi “Sfânta Taină”, unde costul lucrărilor este de 420.000 lei, din care 148.000 lei provin din donaţii de la diverşi sponsori. Preotul Tiberiu Vălean a declarat că după 15 august se doreşte organizarea unor tabere pentru copiii aflaţi în grija asociaţiei, şi care se va desfăşura în două serii la Valea Vadului, Cluj, la care vor participa şi cei din familii înstărite. Medicul stomatolog Olimpia Silaghi a mai precizat faptul că aproximativ 20 de copii din cadrul asociaţiei vor beneficia de controale stomatologice până la vârsta de 18 ani.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE