More


    Volkswagen furat din Belgia, descoperit la Petea

    - Advertisement -

    5

    Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în ţară o autoutilitară care figurează furată din Belgia. Maşina a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.Astfel, ieri dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România Ivan M., cetăţean moldovean, în vârstă de 48 de ani, din raionul Glodeni, Republica Moldova.

    Bărbatul conducea un autoturism marca Mercedes, cu care tracta o semiremorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova. La controlul de frontieră  s-a constatat că bărbatul transporta o autoutilitară marca Volkswagen. După verificări, poliţiştii de frontieră au constatat că aceasta figurează ca fiind furată din Belgia din anul 2008. Şoferul a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoutilitara ar fi furată şi că el a cumpărat-o dintr-un parc auto din Austria. Autoutilitara, în valoare de aproximativ 15.300 lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.
    Pavel Prodaniuc



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img