Bază sportivă multifuncţională la ştrandul Tăşnad

baza

Amenajarea unei baze sportive multifuncţionale în incinta ştrandului din Tăşnad s-a dovedit a fi o idee inspirată. Această bază sportivă a devenit o adevărată atracţie pentru turişti, în special pentru tinerii dornici de mişcare. Aceştia pot opta între partide de fotbal pe nisip, de tenis cu piciorul sau de volei pe nisip. Numărul turiştilor este în continuă creştere la ştrand, ajungându-se la 2.000-3.000 de persoane pe zi. În wee-end numărul vizitatorilor se dublează.

Baza sportivă, o atracţie
Începând cu acest sezon estival, ştrandul a fost dotat cu o bază sportivă multifuncţională, care cuprinde un teren de tenis cu piciorul cu gazon artificial, respectiv un miniteren de fotbal şi unul de volei cu nisip. Noua bază sportivă a devenit unul dintre punctele de atracţie ale ştrandului în rândul tinerilor. Terenurile sunt pline de turişti amatori de puţin sport în aer liber, atât în timpul săptămânii, cât mai ales în week-end.

“Am realizat această investiţie pentru a oferi şi turiştilor posibilităţi de petrecere a timpului liber. Am considerat că există numeroşi tineri care nu vor să stea toată ziua în bazine, la plaje sau la terase, preferând să facă puţină mişcare. Ideea noastră s-a dovedit a fi inspirată, dovadă stând aglomeraţia din zona bazei sportive multifuncţionale”, ne-a declarat primarul Vasile Mitraşca.

Amenajarea bazei sportive în incinta ştrandului este apreciată şi de turiştii care vin în staţiunea Tăşnad.

“Acum pot să fac puţin sport împreună cu prietenii, în timp ce soţia şi copiii fac baie sau stau la plajă. Cu cât există mai multe posibilităţi de petrecere a timpului liber ştrandul acesta va deveni mai atractiv pentru turişi”, ne-a declarat un sălăjan venit să-şi petreacă concediul la Tăşnad.

“Nu ştiu cine a avut ideea înfiinţării acestei baze, dar ţin să-l felicit. Mă bucur că am unde să joc un tenis cu piciorul sau un volei, în funcţie de numărul prietenilor cu care vin la ştrand. Aş propune organizarea periodică a unor competiţii sportive în incinta acestei baze”, ne-a declarat un alt turist, venit tocmai din Cluj.

Numărul turiştilor, în creştere
Potrivit administratorului ştrandului Tăşnad, Gheorghe Niţă, peste 2.000 de turişti vin la ştrand în fiecare zi. În week-end, numărul lor este dublu.

“Am avut peste 2.000 de turişti pe zi în ultima perioadă, iar numărul lor este în continuă creştere. De exemplu, azi (ieri-n.r.) avem în ştrand în jur de 3.000 de persoane. Se poate vede cu ochiul liber că încep să vină turiştii în concediu, locurile de cazare ale hotelurilor şi pensiunilor fiind ocupate aproape în întregime”, ne-a declarat administratorul Gheorghe Niţă.

Anual, Staţiunea Tăşnad este vizitată de circa 250.000 de turişti. Potrivit statisticilor de care dispune Primăria Tăşnad, circa 40% din turişti, adică aproximativ 100.000, provin din judeţul Cluj. De asemenea, staţiunea este vizitată de turişti din judeţele Maramureş, Sălaj, Bihor şi Bistriţa-Năsăud, care aleg să-şi petreacă aici concediile. Staţiunea dispune de peste 1.300 de locuri de cazare, situate în hoteluri, moteluri, pensiuni şi case particulare. În urma intenselor campanii de promovare, Primăria Tăşnad se aşteaptă în acest an la o creştere cu 5-10% a numărului de turişti în staţiunea balneară.
Szasz Lorand

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...