Bebeluş născut mort în spital

bebe

Lipsa unei educații sanitare corespunzătoare, în special în cazul gravidelor, poate să ducă la tragedii, aşa cum a fost cazul unei sătmărence care, la sfârşitul săptămânii trecute, a născut un făt mort și și-a pus în pericol propria viață. Mamă a trei copii, aceasta a ajuns în stare gravă la spital necesitând intervenția de urgență a medicilor. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bebelușul care urma să vină pe lume s-a născut mort. Cauzele care au determinat decesul nou-născutului vor fi investigate de către medici.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, femeia se afla în evidenţele instituţiei spitaliceşti deoarece aceasta a mai fost internată de două ori. “Femeia, care până la acea dată nu a fost dispensarizată, s-a prezentat pentru prima dată la medic când sarcina avea deja cinci luni şi jumătate. Înainte de naştere, femeia a fost internată de două ori la Spitalul Judeţean unde s-a prezentat cu contracţii false crezând că i s-a declanşat travaliul. Pentru că nu existau motive întemeiate să fie reţinută mai mult timp în spital, mai ales că rezultatele de laborator făcute cu această ocazie au fost absolut normale pentru o femeie însărcinată, aceasta a fost lăsată acasă”, a precizat Constantin Demian.

Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a doua zi după ultima externare cu frisoane, febră şi în travaliu. În scurt timp a fost dusă în sala de naşteri unde, după circa 20 de minute, a născut un făt mort în ciuda eforturilor făcute de medici. Se pare că femeia suferea de o infecţie, însă problemele ar fi putut fi depistate, spun medicii, dacă sarcina ar fi fost urmărită cu atenție de către un doctor specialist care ar fi putut astfel recomanda un control permanent asupra sarcinii. Potrivit lui Constantin Demian, Spitalul Judeţean i-a asigurat femeii toate condiţiile de tratament şi îngrijire medicală de care aceasta ar fi avut nevoie, iar analizele au fost făcute conform protocoalelor în cazul unei femei gravide.

Familia femeii a depus o plângere la Spitalul Judeţean. “Dacă există o culpă medicală, trebuie făcută o sesizare la Colegiul Medicilor. În cadrul Spitalului Judeţean, în urma plângerii făcute de rudele femeii, a fost sesizată Comisia de analiză a deceselor şi Comisia medicală a căror membri vor demara o anchetă internă”, a mai precizat Demian. În prezent, mama se află în stare critică din cauza infecției care a ajuns să îi afecteze și rinichii. Pentru a vedea exact cauzele care au dus la decesul nou – născutului, familia a cerut şi efectuarea unei necropsii. În România 4 bebeluși dintr-o mie sunt născuți morți.

Silvia Spanciu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Intervenție ISU Satu Mare! Bărbat scos dintr-un canal de pe Ostrovului!

O intervenție mai puțin obișnuită au avut, în această după amiază, pompierii sătmăreni. Solicitați să intervină pentru a extrage o persoană căzută într-un canal, pe...

ALARMĂ. EXPLOZIE de COVID-19 la Satu Mare. Șase cazuri într-o SINGURĂ ZI

Se poate spune că la Satu Mare avem parte de o adevărată explozie de cazuri confirmate de coronavirus. Într-o singură zi, numărul acestor cazuri...

FOTO. ACCIDENT. A intrat cu TIRUL într-o CASĂ. Undeva în JUDEȚ

Un accident ce se putea solda cu victime omenești s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, pe DN 19....

FLORIILE la catolici. O SĂRBĂTOARE însemnată

Duminică, 5 martie 2020, credincioșii catolici și cei reformați din lumea întreagă celebrează Duminica Floriilor, care deschide ciclul sărbătorilor pascale. Pentru biserica Romano Catolică,...

FOTOGALERIE. PRIMELE Imagini din Laboratorul COVID-19 din Satu Mare. TESTĂRI, în scurt timp

Prefectura Satu Mare a prezentat primele Imagini din laboratorul în care se vor prelucra cât de curând testele Covid19, din incinta Spitalului Județean de...