Bombe pe roţi în trafic

1

Siguranţa participanţilor în traficul rutier este pusă în pericol de şoferii aflaţi la volanul unor adevărate bombe pe roţi, arată statisticile Registrului Auto Român (RAR). Peste jumătate din cele 1.600 de maşini controlate în trafic la nivelul judeţului Satu Mare de inspectorii RAR în perioada ianuarie-iulie 2014 sunt neconforme din punctul de vedere al securităţii rutiere. Cele mai multe maşini au probleme legate de sistemul de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare.

Mai grav este faptul că 5,24% din maşinile controlate, adică circa 80-90, prezintau pericol iminent de accident. Inspectorii RAR au mai constatat deficienţe legate de depăşirea nivelului maxim admis de poluare, de identificare şi de dovezile ITP, care erau expirate sau chiar false. La sfârşitul lunii iunie 2014, parcul auto din judeţul Satu Mare a ajuns la 105.484 de autovehicule, în creştere cu 2.349 faţă de începutul anului.

Peste 800 de maşini cu probleme
În intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2014 inspectorii Registrului Auto Român (RAR), împreună cu reprezentanţii Poliţiei Române, au controlat în trafic, la nivelul judeţului Satu Mare, 1.623 vehicule. Dintre acestea, la 75,54% au fost constatate diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, 52,87%, adică peste 800, au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre de RAR în cursul zilei de ieri. Deficienţele constau în proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare. Din procentul de 52,87% de vehicule cu probleme, inspectorii RAR au considerat că 5,24% prezintă pericol iminent de accident. În aceste situaţii, una dintre măsurile luate este reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.

Inspectorii Registrului Auto Român au mai constatat şi alte probleme în trafic. La un procent de 9,28% dintre vehiculele controlate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de poluare. La un procent de 0,68% din vehiculele controlate s-au constatat probleme legate de identificare. De asemenea, la 2,38% dintre autoturismele oprite şi controlate în trafic inspectorii RAR au constatat neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, dovezile fiind expirate sau false, se mai arată în comunicatul de presă.

Sub media naţională la deficienţe
Raportul Registrului Auto Român privind controlul în trafic desfăşurat în perioada 3 ianuarie – 30 iunie arată că au fost verificate, la nivel naţional, 37.241 de vehicule, dintre care 56,75% au fost respinse din cauza stării tehnice neconforme, se arată într-un comunicat de presă al RAR din data de 24 iulie 2014. Cu alte cuvinte, procentul la nivel naţional al autovehiculelor cu stare tehnică neconformă este mai mare cu aproape 4% decât cel înregistrat la nivelul judeţului Satu Mare. Din totalul vehiculelor controlate la nivel naţional în primele şase luni ale anului, 73,67% au fost autoturisme şi 24,73% autoutilitare, restul fiind autovehicule speciale, remorci şi motociclete. În urma controalelor, au fost respinse 69,06% autovehicule speciale, 60,91% autoutilitare, 55,57% autoturisme, 37,91% remorci şi 30,61% motociclete, potrivit raportului RAR. Din punct de vedere al emisiilor poluante au fost testate 9.873 vehicule, din cele 37.241 controlate în total, iar 30,83% dintre acestea au fost respinse.

Directorul general al Registrului Auto Român, George- Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR – Poliţie au oprit pentru verificare doar acele vehicule care erau susceptibile de a prezenta defecţiuni. Parcul auto naţional are în momentul de faţă aproximativ 5.700.000 de vehicule, din care 4.485.000 sunt autoturisme, se arată în comunicatul de presă al RAR remis ieri redacţiei noastre.

Parcul auto, în continuă creştere
Parcul auto din judeţul Satu Mare creşte an de an, potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Satu Mare. Doar în prima jumătate a acestui an, pe drumurile judeţului circulă cu peste 2.300 de autovehicule mai multe faţă de începutul anului. În primele şase luni ale acestui an, în judeţul Satu Mare au fost înmatriculate 5.644 de autovehicule şi au fost radiate 3.243. În aceste condiţii, la data de 30 iunie 2014, parcul auto din judeţul Satu Mare a ajuns la 105.484 de autovehicule, în creştere cu 2.349 faţă de începutul anului. Dintre acestea, 81.276 sunt autoturisme, 10.803 sunt autoutilitare, 1.302 sunt tractoare, 311 microbuze, iar restul sunt din alte categorii auto.

Parcul auto din judeţ a cunoscut o continuă creştere în ultimii ani. Astfel, la finele anului 2012, în evidenţele instituţiei erau înregistrate 97.235 de autovehicule. Numărul acestora a crescut în cursul anului trecut cu circa 5.900, astfel că la data de 31 decembrie 2013 parcul auto din judeţ a ajuns la 103.135 autovehicule, iar după o jumătate de an a trecut de 105.000.

Szasz Lorand

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CHEF în Țara Oașului cu persoane ce erau OBLIGATE să stea în IZOLARE. Petrecăreții au acum DOSAR PENAL

Șase persoane din județul din Țara Oașului au acum dosar penal după ce au chefuit în noaptea de duminică spre luni auchefuit la locuința...

MASACRU provocat de coronavirus. 13 DECESE în doar CÂTEVA ORE. Numărul morților CREȘTE constant

În această după-amiază am avut parte de un adevărat masacru la nivel național provocat de coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi după-amiază...

VIDEO/FOTO. Desant al MASCAȚILOR în județ. ACȚIUNE în FORȚĂ în comunitatea de ȚIGANI

Mascații au intervenit astăzi în forță în comunitatea de țigani din orașul Ardud, de pe strada Cărămidăriei. Nu cu mult timp în urmă, în...

ACȚIUNE. DEZINFECȚIA continuă la Satu Mare. Care sunt CARTIERELE vizata în această seară

Primăria Satu Mare continuă acțiunile de dezinfecție! Astăzi, de la ora 21.00 se va interveni în cartierele Soarelui, Micro 17, Carpați I și Carpați...

FOTOGALERIE. Crucea Roșie, Filala Satu Mare, a achiziționat și donat materiale de protecție împotriva PANDEMIE COVID19

Cu ajutorul sponsorilor generoși, Crucea Roșie, Filiala Satu Mare, a reușit să achiziționeze o serie de materiale de protecție și nu numai, care au...