More

    CS Juniorul a câştigat turneul de la Someşul

    Zilele trecute, stadionul Someşul a găzduit o nouă ediţie a Cupei Juniorul la fotbal. Organizatori au fost nimeni alţii decât antrenorii de la CS Juniorul Satu Mare. Au participat copii născuţi în 2004 şi mai tineri de la Juniorul Satu Mare, Someşul Satu Mare, Mara Baia Mare, Someşul Odoreu, Olimpia Satu Mare şi Someşul Pomi.

    După disputarea meciurilor, în sistemul “fiecare cu fiecare“, echipa clubului organizator s-a impus, după patru victorii şi un egal. Iar clasamentul a arătat astfel: 1.Juniorul, 2.Olimpia, 3.Mara, 4.Someşul SM, 5.Someşul Pomi, 6.Someşul Odoreu. În plus, au fost acordate şi premii speciale. Cel mai bun jucător a fost desemnat Raul Raţ (Juniorul), iar golgeter a ieşit Ricardo Paul (Olimpia).

    Iată rezultatele echipei câştigătoare:
    Juniorul – Olimpia 0-0
    Juniorul – Somesul Odoreu 2-0
    Juniorul – Somesul SM 3-1
    Juniorul – Mara BM 2-1
    Juniorul – Somesul Pomi 10-0
    Lotul celor de la Juniorul a fost alcătuit din Daniel Sasu, Raul Apai, Raul Kern, Martin Murvai, Cristian Kelemen, Raul Raţ, Alex Mitrea, Sofian Ţânţaş, Zsolt Varga, Alex Curta, Alex Mic, Flaviu Bob, Alex Furcik şi Casian Roman – antrenor Ioan Donca.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE