Vacanţa de vară s-a încheiat şi pentru handbaliştii de la CSM Satu Mare. Echipa din eşalonul secund se reuneşte în această dimineaţă, la ora 10.00, la sala nouă a LPS. Pe lângă jucători şi antrenorul Nicolae Istrate şi-a anunţat prezenţa şi Valer Neagu, preşedintele CSM-ului.
Referitor la echipa care va efectua primul antrenament după vacanţă, au avut loc mişcări de trupe. Astfel, Ciaca a plecat la o echipă din străinătate, s-a renunţat la Cătălin Tătar, iar la “răzvrătitul“ Chira s-a renunţat la finalul sezonului trecut. Vor veni şi jucători noi, însă este prea devreme să vorbim despre acest aspect. În ceea ce priveşte strategia pentru noul sezon, încă nu s-a stabilit cu exactitate ce se va întâmpla şi ce se doreşte. Antrenorul Istrate ar dori să plece alături de echipă în cantonament, undeva în apropiere, Mujdeni fiind una dintre soluţii.
Dar cu siguranţă mai multe se vor şti după discuţiile dintre handbalişti, antrenori şi conducerea clubului.
Daniel C.