Grâu fără preţ

grau

Producţiile ridicate de grâu şi calitatea bună a acestora nu pare să fie în avantajul producătorilor de grâu din judeţul nostru. Panificatorii şi intermediarii oferă preţuri cuprinse între 40-50 de bani pentru grâul de slabă calitate. În cazul grâului de calitate, preţurile urcă până la cel mult 70 de bani. Principalele societăţi agricole din zona Carei-Tăşnad refuză să vândă recolta la preţurile actuale, preferând să o depoziteze în speranţa unui preţ mai avantajos. Cei mai afectaţi sunt micii fermieri care nu dispun de spaţii de depozitare, aceştia fiind obligaţi să-şi valorifice producţia de grâu la actualele preţuri scăzute.

Producţie de grâu depozitată
Societatea Agricolă Înfrăţirea Carei, cea mai importantă societate de profil din zonă, nu a vândut absolut nimic din grâul recoltat în acest an. “Pentru un grâu de calitate foarte bună, cum am obţinut noi, preţul de 0,65 – 0,7 lei/kilogram este foarte scăzut. Din această cauză, încă n-am vândut nimic. Până la urmă eşti obligat să vinzi din el, căci îţi trebuiesc şi bani ca să acoperi cheltuielile societăţii. Sper ca preţul să mai crească, căci la preţul actual prefer să las grâul în magazie”, ne-a declarat preşedintele SA Înfrăţirea Carei, Liviu Ciucoş.

Preşedintele Societăţii Agricole Petreşti, Francisc Mozer, ne-a declarat că va ţine grâul în magazii până va mai creşte preţul. “Nu vindem grâul la un asemenea preţ. Am avut o producţie de foarte bună calitate, pe care sperăm ca mai târziu să primim şi preţul corect. Am înmagazinat tot grâul recoltat în acest an. Am auzit că morarii cumpără grâu chiar şi cu 40 de bani/kilogram. Însă e vorba de grâu de proastă calitate, care nu a primit îngrăşământ cum trebuie, pe care îl vor amesteca ulterior cu grâul bun. În scurtă perioadă de timp lucrurile se vor aşeza, iar preţul grâului de calitate va creşte la un nivel acceptabil”, ne-a declarat preşedintele Francisc Mozer.

Directorul SC Agrind SA Tăşnad, Oliviu Buzgău, este şi el de părere că problema preţului grâului se va lămuri în perioada următoare. “În prezent, pe piaţă se vinde grâul de calitate slabă, care a fost recoltat după ploaie. Am înţeles că preţul oscilează în jurul a 50 de bani. Pentru grâul de calitate se oferă, în general, un preţ slab. Însă acesta va creşte în viitorul apropiat întrucât asociaţiile agricole, care au capacitatea să-şi depoziteze producţia, nu vor vinde la preţul actual. În concluzie, grâul bun va avea un preţ bun”, ne-a declarat directorul Oliviu Buzgău.

Preţ considerat prea scăzut
În pofida producţiilor bune din punct de vedere cantitativ şi calitativ, grâul nu are încă preţ. Firmele de panificaţie şi intermediarii de pe piaţa cerealelor par să acţioneze cu prudenţă. Deocamdată cumpără grâu de la micii fermieri, care nu au unde să-l depoziteze. Este vorba de cantităţi relativ scăzute de grâu de calitate slabă, achiziţionat la preţuri cuprinse între 40-50 de bani. Pentru grâul mai bun, preţul urcă până la 65-70 de bani/kilogram, însă deocamdată nimeni nu oferă mai mult. Din această cauză, marile asociaţii agricole preferă să-şi depoziteze producţia de grâu, aşteptând ca odată cu trecerea timpului, preţul de pe piaţă să crească.

În condiţiile actuale, producţiile mari de grâu nu vor reuşi să asigure venituri mult mai mari pentru marile asociaţii agricole din judeţul nostru. Rămâne de văzut dacă politica lor de a nu vinde grâul la preţul actual va reuşi să ridice preţurile practicate pe piaţa cerealelor. De asemenea, este greu de apreciat în ce măsură producţia bună de grâu din acest an se va reflecta în preţul pâinii noastre cea de toate zilele.

Szasz Lorand

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...