Liturghie oficiată în parcare

Pentru a doua săptămână la rând, credincioşii parohiei “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” sunt nevoiţi să participe la Sfânta Liturghie în parcarea de lângă piciorul dinspre Piaţa Mare al podului Golescu deoarece au fost evacuaţi din locaţia de pe strada 1 Decembrie 1918 (din curtea fostului restaurant Periniţa), care a fost retrocedată. Noua locaţie unde este oficiată slujba a fost sfinţită de episcopii maramureşeni, pentru a fi construită o biserică. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a afirmat că a fost emisă o autorizaţie pentru ca credincioşii să-şi poată ţine slujbele aici şi, în scurt timp, va fi ridicat un cort şi o capelă pentru rugăciune. Până atunci, însă, credincioşii trebuie să se roage în condiţii improprii în parcarea de la piciorul podului Golescu.
Florin Dura

3 COMMENTS

  1. Si ce are?!?! Greco catolicii cati ani au tinut slujbele afara, in soare , in ger?Biserici ortodoxe sunt cu duiumul in orasul Satu Mare! Sa mearga acolo sa faca alternativ.Asta este o tactica sa primeasca bani de la buget sa-s- construiasca o biserica. Nu mai dramatizati atata.

    • I-mi place cum ati spus "a smeritului Socolan". Daca am fi toti asa de smeriti ca el, am avea toti 3 masini, case, etc, ca doar dansul a zis ca "pasarile cerului nici nu ara nici nu secera, dar au ce manca". Pana ce nu a inceput constructia bisericii de la cap pod Golescu a fost buna si Dacia 1310! Amin!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Săli speciale pentru elevii cu temperatura peste 37,3 °C, care se prezintă la examenele naționale

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Rodica-Luminița Barcari, a declarat pentru stiriedu.ro că ,,Facem niște săli speciale în care copii cu...

“Peste 130.000 de firme se vor închide definitiv după 1 iunie!”

Deputatul PSD Ioana Bran atrage atenția că dacă guvernul nu va lua măsuri economice rapide și ferme, după 1 iunie în România peste 850.000...

Sportul poate reveni la normal!

Pandemia de coronavirus a bulversat lumea sportului - majoritatea competițiilor au fost amânate sau anulate, culminând cu EURO 2020 și Jocurile Olimpice de la...

Bayern se impune în Der Klassiker

Victorie la limita obtinuta de Bayern Munchen, marti seara, pe terenul rivalei la titlu Borussia Dortmund. Unicul gol al meciului disputat cu portiile inchise pe...

Pasă decisivă oferită de Nicolae Stanciu

Slavia Praga a invins-o pe Mlada Boleslav cu pasa decisiva oferita de internationalul roman Nicolae Stanciu. Sevciuk a marcat in minutul 22 unicul gol al...