More


    Noua aristocrație, între pușcărie și insolvență

    - Advertisement -

    În plină caniculă, printre coduri galbene-portocalii și avertizări de disconfort termic, s-au săvârșit deja două etape ale noului campionat de fotbal. Și, ca niciodată în ultimul deceniu, pe primele cinci locuri s-au instalat exact aceleași echipe care au terminat și sezonul trecut în frunte. Din acest calcul este exclusă FC Vaslui, formația care, la egalitate de puncte, a încheiat pe locul 5 pe criteriul meciurilor directe cu CFR Cluj, dar care a avut un golaveraj inferior și care ulterior s-a dezintegrat financiar, nemaiobținând licența.

    Așadar, cele mai bune punctaje în campionatul 2013-2014:
    1. Steaua ……………….. 77 p (+51)
    2. Astra Giurgiu ….… 72 p (+42)
    3. Petrolul Ploiești .… 68 p (+33)
    4. Dinamo ……………..59 p (+18)
    5. CFR Cluj ………….. 51 p (+6)
    Și acum, clasamentul ediției 2014-2015, după două etape:
    1. Astra Giurgiu …..…. 6 p (7-0)
    2. Dinamo ……………… 6 p (7-2)
    3. Steaua ………..………. 6 p (6-2)
    4. Petrolul Ploiești ….. 6 p (5-1)
    5. CFR Cluj ……….…. 4 p (4-0)

    Așadar, baronii Ligii 1 au pornit ca din pușcă. Nu au timp de pierdut, nu au chef să rateze sezonul. Dar, mai important, nu prea mai au adversari capabili să li se opună. Echipele din Top 5 nu s-au întărit în această vară, senzația e că unele chiar au slăbit, cel puțin la nivelul lotului de jucători și/sau al băncii tehnice (Steaua, Dinamo, CFR Cluj). Dar aceasta poate fi o concluzie înșelătoare, cel puțin la Dinamo și la CFR Cluj.

    În schimb, majoritatea echipelor din prima ligă – cele de pluton și cele din zona suferinței – par să se fi subțiat. Lipsa banilor și managementul discutabil le-au adus în situația de a fi incapabile să facă față “balaurilor” din Top 5.

    S-a format noua aristocrație a fotbalului românesc. Din ea nu fac parte Craiova, Timișoara și Rapid (puteri tradiționale), nici Vaslui (o forță, până de curând), Galați sau Urziceni (campioane în ultimii șase ani). Criteriul de sedimentare a noii aristocrații este banul. Cu o excepție: Dinamo, unde insolvența și salariile mici vorbesc mai degrabă de sărăcie decât de belșug.

    Cam așa se vor juca marile mize ale următorului an: în cvintetul Steaua – Astra – Petrolul – Dinamo – CFR Cluj. Cine va triumfa? Greu de spus. Bătălia va fi mult mai dură decât în ultimele două ediții, când prezența lui Reghecampf pe banca Stelei a oferit echipei din Ghencea un avantaj major.

    Apropo de Steaua: echipa are elan, dar și crispare. Până acum și-a atins obiectivele – punctaj maxim în campionat și calificare în play-off-ul Ligii Campionilor -, dar ceva-ceva a început să scârțâie. Or fi plecările din primul “11”, o fi viermele neîncrederii… Timpul ne va lămuri.

    În ecuație mai intervine un element: Justiția. Niciodată n-a făcut Marea Familie a Fotbalului mai multe halte în tribunale și pușcării. Numai lotul transferurilor ne livrează doi patroni, trei conducători și trei impresari. Dar se aude zornăit de cătușe prin preajma multor altor cluburi…
    Strecurându-se discret printre pușcărie și insolvențe, fotbalul românesc merge, totuși, mai departe. Cine va scăpa și de una, și de alta se poate proclama deja campion.

    Grigore Cartianu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img