More


    Romii, abonaţi la cărţi de identitate provizorii

    =

    romi

    Pentru că nu deţin acte de proprietate pentru locuinţele în care îşi duc traiul, dar şi pentru că nici nu mişcă vreun deget pentru a-şi rezolva situaţia, majoritatea romilor din judeţ sunt nefericiţii deţinători ai cărţilor de identitate provizorii. Adică, ele sunt valabile doar un an. Marea problemă pentru unii romi o reprezintă faptul că nu pot ieşi din ţară sau nu au acces la alte facilităţi sociale sau economice. Adevărul este că de ieşit din ţară ar putea ieşi, pe baza unui paşaport, dar nu există interes. Tot statul ar trebui să le pună totul pe masă, la fel cum se întâmplă cu Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, care îi caută efectiv pe teren pentru a le face acte de identitate. Incredibil, dar adevărat, nici aceste măsuri nu dau rezultat, pentru că efectiv nu îi interesează. Aceasta este trista realitate!

    Liderii romilor cer ajutor, şi atât…
    Liderii romilor cer sistematic sprijin din partea autorităţilor judeţene şi locale în rezolvarea actelor de proprietate şi, implicit, a cărţilor de identitate permanente, dar se rezumă doar la atât. Cei mai vehemenţi sunt reprezentanţii romilor din Cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, care cu fiecare şedinţă a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi se plâng că nu li se eliberează cărţi de identitate permanente, ci doar provizorii. Degeba reprezentanţii instituţiilor abilitate susţin că acest lucru este imposibil atâta timp cât nu deţin titluri de proprietate. La Sătmărel, spre exemplu, este imposibil de rezolvat actele de proprietate, căci majoritatea romilor fie stau în locuinţe improvizate, fie locuiesc în unele case părăsite.

    Nu vor să fie ajutaţi
    Reprezentanţii direcţiilor de evidenţă a persoanelor din judeţ se plâng că majoritatea romilor manifestă un dezinteres cvasitotal faţă de propria lor soartă. De exemplu, angajaţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanei Satu Mare fac diferite acţiuni chiar în zonele locuite de romi. Mai mult, chiar dacă statul suportă cea mai mare parte a cheltuielilor, unii romi nu se prezintă la aceste acţiuni. În aceste condiţii, degeaba statul vrea să îi ajute dacă chiar aceste persoane nu sunt interesate de propria lor soartă.

    De exemplu, reprezentanţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor (DEP) a municipiului Satu Mare au desfăşurat acţiuni de punere în legalitate, pe linie de stare civilă şi evidenţă a persoanelor, în cartierul Sătmărel şi Dorolţ, la începutul acestui an. Deşi locuiesc în Cartierul Sătmărel zeci de persoane cu cărţi de identitate expirate, la Centrul cultural s-au preluat doar un număr de opt cereri pentru eliberarea actelor de identitate. Un interes mai crescut a fost în comuna Dorolţ, unde s-au preluat un număr de 21 cereri pentru eliberarea actelor de identitate.

    Statul intervineîn centrele sociale
    O altă problemă o reprezintă cazurile sociale, adică persoanele aflate în diferite centre specializate. Cu menţiunea că aceste persoane manifestă un interes mai mare. De exemplu, reprezentanţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Satu Mare s-au prezentat în această lună la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi “Şansa” din Satu Mare, unde au preluat 12 cereri de la persoanele care sunt internate şi au actele de identitate expirate. Directorul DEP Satu Mare, Ionel Torja, susţine că pentru a veni în sprijinul asistaţilor de la Centrul “Şansa”, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Satu Mare asigură tipărirea fotografiilor necesare pentru cărţile de identitate provizorii.

    “În acest demers suntem ajutaţi de reprezentanţii Centrului <<Şansa>>, motiv pentru care acţiunile vor continua până la punerea în legalitate a tuturor persoanelor internate. Precizăm faptul că Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Adulţi <<Şansa>> din Satu Mare asigură servicii pe perioadă nedeterminată pentru persoanele vârstnice cu dizabilitate, dar cu discernământ, dependente din punct de vedere medical, social şi economic de sprijinul comunităţii. Este de observat faptul că pentru realizarea sarcinilor specifice activităţii pe linie de stare civilă şi evidenţă a persoanelor în conformitate cu legislaţia în vigoare s-au întocmit planuri proprii de activitate cu sarcini concrete, respectându-se aplicarea unitară a actelor normative, ce reglementează activitatea în ansamblu. În acest sens s-au continuat acţiunile cu staţia mobilă, pentru persoanele care sunt nedeplasabile şi nu se pot prezenta la sediul serviciului de evidenţă a persoanelor, astfel încât şi acestea să beneficieze de acte de identitate, ceea ce a adus un plus de valoare serviciilor oferite cetăţeanului, chiar dacă în această perioadă numărul cererilor care se preiau de la cetăţeni s-a dublat”, a declarat directorul executiv, Ionel Torja.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img