Se amână startul Ligii a IV-a Elite

ajf1

Ieri, la sediul AJF ar fi trebuit să se stabilească programul primului sezon al Ligii a IV-a Elite. Însă, la cererea formaţiilor din acest eşalon, campionatul se amână cu o săptămână. Asta înseamnă că “elita“ nu va începe pe 16-17 august, ci pe 23-24, la fel ca şi Liga a IV-a.

Tocmai de aceea Comitetul de Urgenţă al AJF s-a reunit ieri dimineaţă pentru a stabili şi a lua anumite hotărâri. Astfel, sâmbătă va avea loc Biroul Executiv, unde sunt invitaţi conducătorii echipelor din Liga a IV-a pentru a discuta şi a întocmi cele două serii şi programul noului sezon. Deocamdată, sunt 23 de echipe înscrise, dar lista rămâne deschisă. În ceea ce priveşte eşalonul cinci, şi aici se aşteaptă ca echipele să se înscrie în continuare, iar cele care îndeplinesc anumite criterii pot evolua chiar în Liga a IV-a.

În ceea ce priveşte Liga a IV-a Elite, Vulturii Santău a cedat locul Ştiinţei Beltiug, echipă care a reuşit să îndeplinească şi ea condiţiile pentru elită. Astfel, Santăul va evolua în seria B a Ligii a IV-a.
Tragerea la sorţi pentru programul ligii de elită va avea loc pe 11 august. O zi mai târziu, în cadrul Comitetului Executiv vom afla componenţa seriilor din Liga a IV-a şi a V-a, dar şi programul ediţiei 2014-2015.

Nu vor fi etape intermediare nici în liga de elită, turul urmând să se încheie pe 16 noiembrie.

În ceea ce priveşte comisia de omologare a terenurilor din Liga a IV-a Elite aceasta a fost în vizită la aproape toate bazele sportive, care se pregătesc de zor pentru start.

Principalul motiv al acestei amânări îl reprezintă faptul că unele echipe nu şi-au definitivat lotul, unii antrenori sunt încă în tratative cu echipele, iar această amânare este binevenită.

Acum, din Liga a IV-a Elite fac parte: Someşul Oar, Victoria Apa, Talna Oraşu Nou, Recolta Dorolţ, Turul Micula, Sportul Botiz, Voinţa Doba, Viitorul Vetiş, Schwaben Cămin, Luceafărul Decebal, Unirea Tăşnad, Gloria Moftinu Mare, Şoimii Mădăras şi Ştiinţa Beltiug.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...