În Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare s-a desfăşurat joi seara cel de-al cincilea Concert tradiţional în aer liber, eveniment organizat de Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare în colaborare cu Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare. Ca în fiecare an, numeroşi sătmăreni au asistat la spectacolul muzical “Bijuterii Muzicale”, care l-a avut ca protagonist pe directorul muzical al Filarmonicii, maestrul Franz Lamprecht.
Concertul a debutat cu Marşul prinţului Bariatinski, de Johann Strauss fiul, urmat de Csardas din “Lacul lebedelor” de Ceaikovski. Spectacolul a continuat cu un vals de Waldteufel, intermezzo din “Paiaţe” de Leoncavallo, o Poloneză de Ceaikovski, Intermezzo din Suita a II-a “Arleziana” de Bizet, şi s-a încheiat cu o polkă. În pauză, spectatorii au fost serviţi cu un pahar de vin alb sau roşu.
Spectacolul muzical a continuat în partea a doua sub lumina torţelor aprinse, şi în cadrul căruia au fost interpretate Marşul încoronării din “Profetul” de Meyerbeer şi celebrul vals “Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul.
A continuat cu Preludiul din “Traviata” de Verdi, cântecul toreadorilor din “Carmen” de Bizet, pentru a se încheia cu “Dansul orelor” din “Gioconda” de Ponchielli. Nici de data aceasta nu au lipsit bisurile marca Franz Lamprecht, printre cele trei bis-uri fiind Dansul slav de Dvorak şi tradiţionalul Marş al lui Radetzki, însoţit de un superb foc de artificii.
Pavel Prodaniuc