Zita Funkenhauser, din nou acasă

1

Eveniment emoționant ieri dimineață la sala de scrimă ”Alexandru Csipler” din Satu Mare. Dubla campioană olimpică la floretă, Zita Funkenhauser, a revenit după 35 de ani acasă, iar prietenii și familia au ținut să marcheze acest moment cu o demonstrație de floretă și cu o mică ceremonie.

”Sunt foarte emoționată. Vă mulțumesc pentru primirea deosebită. Revin cu drag în sala în care am făcut primii pași în scrimă. Rezultatele pe care le-am obținut în carieră le datorez oamenilor de aici cu care am început scrima”, ne-a spus Zita Funkenhauser cea care are în palmares două titluri olimpice cu echipa de floretă a Germaniei, un bronz olimpic la individual în 1988 trei medalii de aur la Mondiale.
În total Zita Funkenhauser are în palmares 14 medalii la Mondiale și Olimpiade iar împreună cu soțul ei, și el fost mare floretist, au în vitrina familiei 30 de medalii. ”Cred că împreună cu soțul meu, Matthias Behr, suntem cea mai medaliată familie din sportul german” a glumit Zita care e mândră că și cele două fiice ale sale îi calcă pe urme. Fata cea mare, Leandra, a terminat anul acesta pe locul 5 la Mondialele de cadeți.
Zita Funkenhauser n-a uitat să le mulțumească părinților pentru că au îndrumat-o spre scrimă. Părinți care în acest week end au ținut să-și serbeze la Satu Mare cei 50 de ani de căsnicie împliniți în luna aceasta.
De altfel, povestea Zitei e parcă legată de floretă… La Satu Mare a locuit chiar în casa de lângă sala de scrimă și, firesc, de mică a fost mereu pe planșe. Apoi după ce s-au mutat în Germania, în 1979, părinții ei au ales orașul Tauberbischofsheim, leagănul scrimei germane.

2 Zita a recunoscut că cea mai dragă medalie a carierei rămâne cea de aur cucerită la doar 18 ani la Olimpiada de la Los Angeles.
”Mi-a fost greu să mă impun în Germania dar prin multă muncă am ajuns sus de tot. Sper ca în continuare copiii să vină spre sala de scrimă de la Satu Mare pentru că acest sport te formează din toate punctele de vedere. Nu degeaba mi-am îndrumat și eu fetele spre scrimă”, a spus la final Zita Funkenhauser care pe lângă o carieră excepțională în floretă acum are și o carieră medicală deosebită, ea fiind doctor stomatolog.
În schimb, soțul ei, multiplul campion mondial și olimpic Matthias Behr, a rămas în sport și acum e șeful Centrului Olimpic de Scrimă din Tauberbischofsheim.
De remarcat că cei din conducerea CS Satu Mare, atât directorul Marcel Tarța cât și antrenorii s-au implicat total în buna organizare a evenimentului de la care nu au lipsit prietenii familiei Funkenhauser, Cristina Stahl, Ștefan Stahl și Iosif Szeppesyi.
La final floretiștii de la CS Satu Mare împreună cu copiii familiei Funkenhauser au tras câteva asalturi demostrative.

Florin Mureşan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTO. ALERTĂ! Ședință de URGENȚĂ la Satu Mare. Posibile AGLOMERĂRI ale SPITALELOR din județ

Prefectul Radu Bud a convocat azi în ședință de lucru, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, reprezentanții serviciilor medicale din județ...

FOTOGALERIE. CONTRACTUL a fost SEMNAT. În curând ÎNCEP LUCRĂRILE

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat astăzi, 2 aprilie, contractul cu compania austriacă Strabag pentru construcția Pod peste râul Someș – amplasament str....

Anunturi de vânzare Admininsolv

www.admininsolv.ro Informatii suplimentare 0361.402.200   ANUNT!!!!   Având în vedere contextul actual și măsurile excepționale recomandate de către autoritățile naționale și internaționale în ceea ce privește sănătatea publică, vă...

INFORMAȚII OFICIALE. Câte CAZURI de COVID-19 sunt CONFIRMATE OFICIAL în județ. ZECE dintr-o dată

Avem date oficiale despre județul Satu Mare. Potrivit informațiilor funizate de Grupul de Comunicare Strategică, în județul nostru sunt confirmate 16 cazuri de COVID-19....

SITUAȚIA REALĂ? 13 cazuri de COVID-19, CONFIRMATE la Satu Mare. OFICIAL nu știm decât șase

Dacă oficial nu știm decât șase cazuri de coronavirus confirmate la Satu Mare, neoficial sunt cel puțin 13. Situația reală Aplicația https://covid19.geo-spatial.org/dashboard/main arată că în județul...