More

    Lactate miraculoase, produse la Odoreu

    zer

    La fabrica de lapte Naturlact din Odoreu se produce, deocamdată în fază experimentală, un zer care are calităţi medicale ieşite din comun, precum şi o brânză a cărei termen de valabilitate este nelimitat. Ambele produse au calităţi nutritive ieşite din comun, însă procesul de fabricaţie durează foarte mult în comparaţie cu ceea ce se găseşte în momentul de faţă pe piaţă.

    Zerul vindecător
    Administratorul Naturlact din Odoreu, Gabriel Iuga, a declarat că zerul produs în această fabrică este preparat în condiţii speciale şi diferite faţă de cel făcut de gospodine acasă. Potrivit acestuia, zerul fabricat aici este obţinut la viteze foarte mari, proces în urma căruia structura moleculară a acestuia se dezbină. “Rămâne un produs clar cu un conţinut corect de lapte din care se extrage doar partea albă a laptelui, adică cazeina, care nu este sănătos pentru organism. Zerul făcut de noi este de două ori mai dulce ca laptele de pe piaţă şi are extrem de multe proprietăţi vindecătoare, în aproape orice afecţiune”, a declarat Gabriel Iuga.

    Acesta a mai adăugat că rezultatele cercetărilor făcute în parteneriat cu profesorul Ioan Mărcuş din Cluj Napoca, au demonstrat că dacă se consumă acest zer problemele de sănătate se rezolvă aproape în totalitate, în funcţie de gravitatea afecţiunilor. “Primele rezultate apar în scurt timp şi în circa zece zile se simte o ameliorare a stării de sănătate a pacienţilor”, a mai spus Iuga, care provine dintre-o familie care în urmă cu mulţi ani era responsabilă cu alimentaţia sănătoasă a Casei Regale de România.

    Marea majoritate a celor care au consumat acest zer după un program bine stabilit au avut rezultate foarte bune, dar cele mai spectaculoase rezultate au fost înregistrate în cazul copiilor de până la cinci ani care sufereau de diferite disfuncţii digestive.

    Brânza care nu se strică niciodată
    Din rămăşiţele rezultate în urma procesului de fabricare a zerului se produce o brânză unică în lume, al cărei termen de valabilitate este practic nelimitat. După fabricarea zer-ului, rămâne o masă de conglomerat lactat. Acesta se muta la maturare, şi după circa 3-4 ani, se transformă în brânza care nu se mai alterează niciodată şi poate fi păstrată la temperaturi mai mari de 25 de grade. “Bacteriile fac totul. Conglomeratul lactat rămas, concentrat în cazeină, este închis ermetic şi depus la maturare timp de 3-4 sau chiar mai mulţi ani într-un depozit unde temparatura este în jur de 6 grade Celsius. Bacteriile din acest produs consumă şi transformă cazeina, apoi se consumă unele pe altele, şi în cele din urmă este produsă brânza. E o procedură extrem de lungă. La finalul procedeului brânza devine foarte tare pe dinafară şi va avea o carcasă de circa 10 mm care poate fi păstrată până la 25 de grade Celsius”, explică Gabriel Iuga. Această brânză este extrem de nutritivă, astfel că 100 de grame consumate ţin de foame o întreagă zi. Potrivit administratorului firmei, deoarece brânza poate fi consumată şi după zeci de ani, ar fi potrivită în caz de calamitate sau pentru soldaţi aflaţi în război.

    Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, s-a arătat încântat că în comunitatea pe care o conduce sunt fabricate astfel de produse minune. “Suntem mândri că există în comunitatea noastră un astfel de întreprinzător. Gabriel Iuga este un deschizător de drumuri şi dacă se va ajunge la fabricarea unui astfel de produs miraculos, odorenii vor fi printre primii care îl vor gusta, spre beneficiul sănătăţii lor”, a declarat primarul Dumitru Pop.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE