O delegaţie din judeţul Satu Mare formată din peste 530 de persoane a plecat în această noapte spre Bucureşti unde va participa la evenimentul prilejuit de lansarea candidatului PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, la alegerile prezidenţiale, care se vor desfăşura în data de 2 noiembrie.
Sătmărenii au plecat spre Capitală cu nouă autocare, trei microbuze şi zeci de autoturisme personale.
Lansarea candidatului Victor Ponta în cursa spre Palatul Cotroceni va avea loc azi,(n.r. sâmbătă) de la ora 16.00, pe Naţional Arena, în prezenţa a 70.000 de susţinători. Printre aceştia se vor afla şi peste 500 de susţinători din judeţul Satu Mare, membrii PSD, UNPR şi PC, care au plecat în această noapte spre Bucureşti. Delegaţia sătmăreană este coordonată de preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, şi de secretarul executiv al PSD Satu Mare, Toma Betea.
Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a arătat că are convingerea că va fi o atmosferă frumoasă la Bucureşti şi că se bucură că un număr atât de mare de sătmăreni vor fi prezenţi pe Arena Naţională pentru a-l susţine pe Victor Ponta în alegeri.
“Sunt convins că va fi o atmosferă deosebită pentru că toţi suntem hotărâţi să-l susţinem pe Victor Ponta în alegerile pentru Preşedinţia României. Mă bucur că suntem atât de mulţi sătmăreni care vor susţine candidatul nostru la prezidenţiale. Iniţial am decis să pornim 500, dar ulterior am mai avut cereri pentru a merge la Bucureşti, şi pentru acest lucru doresc să le mulţumesc colegilor mei din PSD Satu Mare”, a mai spus Mircea Govor.
Autobuzele şi microbuzele delegaţiei din judeţul Satu Mare au pornit spre Bucureşti în jurul orei 22.00, de pe Bulevardul Transilvania. Susţinătorii sătmăreni ai candidatului PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, s-au arătat foarte optimişti în privinţa alegerilor pentru cea mai importantă funcţie în stat, majoritatea dintre aceştia afirmând că vor face tot ce le stă în putinţă ca scrutinul să fie câştigat de actualul premier al României încă din primul tur.
“Dacă vom avea la urne cel puţin 9 milioane de votanţi, atunci sunt aproape convins că pe data de 2 noiembrie îl vom avea preşedinte pe Victor Ponta. La Satu Mare am adunat în foarte scurt timp peste 35.200 de semnături, şi sunt ferm convins că niciun alt partid nu ar fi reuşit acest lucru. Este un lucru îmbucurător şi am convingerea că după alegeri, preşedintele PSD şi actualul premier al României, Victor Ponta, va fi preşedintele ţării”, a mai spus preşedintele PSD Satu Mare.
Florin Dura