Şedinţa Consiliului Local de ieri a produs o serie de modificări semnificative în cromatica politică. Astfel, un număr de trei consilieri PNL au format un nou grup, respectiv cel al consilierilor Partidului Liberal Reformator. Este vorba despre consilierii Marcela Papici, Radu Roman şi Ovidiu Radu Ardelean. Totodată, profitând de o nouă majoritate în cadrul Consiliului Local, la iniţiativa grupului de consilieri UDMR şi cu sprijinul consilierilor PDL şi PNL s-a schimbat şi regulamentul privind afişajul electoral. Regulamentul introduce o serie lungă de restricţii în ceea ce priveşte afişajul electoral.
Proaspătul consilier PLR Ovidiu Radu Ardelean a precizat că prin limitarea spaţiilor de afişaj electoral se încalcă dreptul la liberă exprimare, acuzând consilierii UDMR că ar dori “egalizarea şanselor”, după modelul bolşevicilor impus în urma revoluţiei din octombrie 1917 din Rusia. Consilierul PSD Adrian Micle şi consilierul PSD Dumitru Fanea au acuzat UDMR că au schimbat regulile în timpul jocului. “Era nevoie de o dezbatere serioasă în prealabil. Dacă nu la nivel de consilieri locali, măcar la nivel de lideri de fracţii politice. Ar trebui să se vină în faţa consilierilor locali cu un regulament amplu, nu cu o simplă listă de sancţiuni. Practic, UDMR interzice campania electorală în Satu Mare”, a acuzat Adrian Micle. La rândul său, consilierul PSD Ioan Pop a declarat că: “UDMR forţează nota, iar adoptarea acestui regulament este avantajos doar pentru UDMR. Acum dăm totul peste cap. Ar trebui să se amâne acest proiect cu cel puţin o lună.” Consilierii PSD şi PLR au precizat că acest proiect de hotărâre va intra în vigoare în plină campanie electorală, fapt care va genera un veritabil haos în ceea ce priveşte afişajul electoral.
Ciprian Bâtea