Da’ cu placa ce-aţi avut?

O placă comemorativă dedicată lui Iuliu Maniu, de o certă valoare istorică, a fost îndepărtată pe şestache de pe clădirea din Carei ce adăposteşte un grup şcolar cu numele marelui om politic. Îndepărtarea plăcii a avut loc în mare secret, în perioada recentei vacanţe şcolare. În locul acesteia, a apărut din neant o nouă placă memorială, fără nicio valoare istorică, fabricată cu câteva zile în urmă doar pentru setea de glorie a unora, sete care nu mai poate fi ostoită. Marea problemă, despre care lumea se fereşte să vorbească, e că s-a încălcat legea. Autorii, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, n-au avut aviz pentru îndepărtarea vechii plăci, încălcând astfel legislaţia privind protejarea patrimoniului cultural naţional. De asemenea, vechea placă, veche de aproape un secol, s-a evaporat fără urmă. “Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare sau distrugerea unui bun cultural mobil clasat ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”, se arată în lege. Să nici nu mai pomenim de furtul plăcii originale. Întrucât autorităţile se codesc, orice careian are dreptul să reclame dispariţia plăcii cu valoare istorică şi să solicite tragerea la răspundere penală a autorului sau a autorilor. Un asemenea abuz ordinar nu trebuie trecut sub tăcere. Iar cei care cunosc detalii în acest caz şi nu întreprind nimic nu trebuie să uite că devin complici. Legea-i lege, nu-i tocmeală!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Veste URIAȘĂ ! Încep testările COVID 19 la Spitalul Județean ! Primele 500 de kituri ajung la SATU MARE!

Extractorul automat de material genetic, ultima componentă necesară pentru funcționarea liniei de analize, este în probe tehnologice în laboratorul Spitalului Județean de Urgență Satu...

Educație: Simulările examenelor naţionale ,ANULATE! Ce li se recomandă profesorilor în această perioadă?

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat luni seară că simulările examenelor naţionale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor...

7 aprilie: Ziua Mondială a Sănătăţii 2020! Să le transmitem un gând bun celor care se luptă acum cu inamicul nr 1, COVID 19!

La 7 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua mondială a sănătăţii, ce are ca scop evidenţierea unei teme de sănătate specifică unui domeniu...

Plan Urbanistic Zonal-Lotizare cu deschidere de strada locuinte familiale

Farcau Adrian Radu, Strango Stelian, Strango Ligia, Dobie Lucian Izachel, Dobie Ana Angela in calitate de titular anunta publicul interesat asupra declasarii etapei de...

DECIZIE. LIBER peste GRANIȚĂ pentru NAVETIȘTI. Care VAMĂ e DESCHISĂ pentru ei

Constrângerile introduse din cauza pandemiei și închiderea granițelor au pus în pericol situația financiară a peste 1000 de familii. În urma discuțiilor purtate de...