Au năvălit ‘‘stranierii’’



bursa

Sărbătorile pascale oferă prilejul sătmărenilor care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă. Să-şi vadă rudele sau prietenii, şi să sărbătorească în mod tradiţional. Mulţi dintre aceştia, însă, vin cu propriile maşini. Aşa că nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că pe străzile Sătmarului maşinile cu numere de Italia, Franţa, Anglia, Spania sau alte ţări occidentale s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Partea rea a lucrurilor nu constă în faptul că au venit acasă, ci modul barbar în care se comportă aceştia în trafic. Astfel, ieri, în faţa Muzeului Judeţean, o maşină cu numere de Marea Britanie s-a oprit înainte de semafor să-şi cumpere un ziar, fără ca şoferului să-i pese că semaforul era pe verde, iar cei din spatele său erau blocaţi. Dintr-o altă maşină, cu numere de Franţa, un alt şofer iar spus primului câteva vorbe de duh, astfel că puţin a lipsit ca cei doi să se ia la bătaie. La doar câteva sute de metri mai încolo, o maşină cu numere de Italia bloca alte trei maşini într-o parcare, fără ca şoferului „italian” să-i pese câtuşi de puţin. Nu mai vorbim de faptul că în trafic ţi se taie calea fără scrupule şi fără ca măcar să semnalizeze, că trec pe roşu când trecerea de pietoni este plină sau că-şi parchează maşinile după bunul lor plac. Vorba unui sătmărean: Au năvălit barbarii. Încercând să ofere o explicaţie a comportamentului lor, un sătmărean a afirmat că în Occident nu au curajul să încalce regulile pentru că plătesc amenzi usturătoare. Iar atunci când ajung în Satu Mare „barbarii” refulează şi fac tot ce vor pentru că, oricum, nimeni nu-i ia la rost.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts