More

    Spectacol cu girofaruri şi caschete

    politisti1

    De ceva vreme încoace asistăm, volens-nolens, la un veritabil spectacol de lumini pe străzile urbei de pe Someş. Artizanii sunt nişte purtători de uniformă cât se poate de locali. Băieţii, intraţi de ceva timp în posesia unor maşini autohtone dotate cu girofar, au ajuns să ne polueze vizual zi de zi. Pentru orice găinărie, potenţialii contravenienţi sunt opriţi cu…aţi ghicit: cu girofarul. Mai mult, domnii localnici au ajuns să oprească chiar şi TIR-uri, după modelul din filme. Şi asta fără niciun fel de exagerare. Ceea ce nu ştiu băieţaşii, care doresc să fie un fel de poliţişti de intervenţie rapidă sau jandarmi din forţele speciale, dar viaţa nu a fost prea darnică cu ei, este că fac un mare abuz. Concret, dacă opreşti un individ pentru că a parcat greşit sau că şi-a aruncat ambalajul de la ciocolată pe jos cu ditamai girofarul, atunci te cam faci vinovat de expunerea potenţialului contravenient la oprobriul public. Iar contravenienţii se pot îndrepta în instanţă împotriva posesorilor de girofaruri pentru…abuz în exerciţiul funcţiunii. Poate învaţă într-un final conceptul de forţă proporţionată. Căci nu opreşti un copil să treacă strada prin loc nepermis cu ditamai girofarul şi cu un ton ameninţător. Şi cum toate aceste lucruri nu sunt de ajuns, o echipă-rachetă din acelaşi serviciu a fost imortalizată într-o postură care spune totul. Băieţii şi-au pus caschetele albe pe bordul maşinii, semn că nu doar fraţii lor mai mari, şi anume poliţiştii rutieri, au astfel de cipilici. Până aici nimic dubios. Doar că şoferul local făcea eforturi disperate să poată vedea drumul. Teme de banc, domnilor. Asta deveniţi dacă nu renunţaţi la refulări de acest gen. Cine ştie, Doamne fereşte, poate că de mâine localii purtători de uniforme îşi vor trage pe cap şi câte o cagulă, pentru a imita forţele speciale. Trist, tragic şi comic, stimabililor!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE