Ţepari tot mai tupeişti



casa-de-marcat-magazin

Vânzătoarele şi casierele din Sătmar sunt supuse în ultima vreme unui adevărat asalt din partea escrocilor. Aceştia folosesc metode simple şi ingenioase pentru a face bani din nimic. Unii dintre aceştia pur şi simplu susţin că au plătit produsele pe care le au în coş, deşi nu au dat niciun ban pe ele. Cu mult tupeu, insistă că le-au plătit şi devin tot mai gălăgioşi când sunt contrazişi. Escrocii devin şi mai insistenţi în momentul în care observă cea mai mică ezitare din partea vânzătorilor. Dacă aceştia au proasta inspiraţie să-i lase să plece cu produsele, constată că au fost ţepuite abia când fac casa. Alţi escroci sunt mult mai rafinaţi. La casă, aceştia plătesc cu o bancnotă de 50 de lei, iar apoi susţin cu tărie că au dat o banc-notă de 100 de lei. Ţeapa funcţionează doar în cazul casierilor nepricepuţi, care bagă imediat în casă banii primiţi, în loc să-i pună alături, pentru a putea demonstra ulterior cu ce bancnote au fost plătiţi. Şi în acest caz, casierii mai slabi de înger se pierd imediat şi dau în cele din urmă rest din 100 de lei. Abia când închid casa cu un minus de 50 de lei îşi dau seama că au avut dreptate, respectiv că au încasat doar 50 de lei şi au dat rest din 100 de lei. Escrocii ar încerca să afirme că au plătit cu bancnote de 200 sau 500 de lei, însă există riscul ca în casa de marcat să nu existe asemenea bancnote mari. Aşa că se mulţumesc cu escrocheria de 100 de lei.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts