Unii sătmăreni pot să aspire la titlul de campioni mondiali la consumul de medicamente eliberate fără reţetă, fiecare familie constituindu-şi acasă câte un mic depozit cu “doftorii”. Din câte se pare, de vină este şi obişnuinţa populaţiei de a-şi constitui rezerve de medicamente, rămasă din vremurile epocii de aur. Cele mai multe medicamente vândute fără reţetă sunt cele pentru răceală şi gripă, analgezicele, vitaminele şi mineralele. Totodată, o cantitate importantă de medicamente vândute o reprezintă antibioticele şi antiinflamatoriile, pe care unii sătmăreni le iau fără discernământ. Deşi există eliberarea lor fără reţetă este interzisă prin lege, farmaciile le pot vinde în doze de urgenţă, o găselniţă tot mai des uzitată în utlimul timp. Ceea ce nu ştiu amatorii de automedicaţie este că luate în cantităţi mari, abuzul de medicamente duce la hepatită medicamentoasă, o afecţiune mortală. Din nefericire, cum vizita la medic este tot costisitoare, rândurile fanilor declaraţi ai automedicaţiei tind să se îngroaşe.