More

    Caietul, unde e caietul?!

    caietu

    Avalanşa de controale făcute de ANAF în magazine în ultima perioadă a făcut ca un comerţ bazat pe caiet să ia sfârşit. Acest sistem, în care contravaloarea mărfurilor era trecută pe un caiet, urmând a fi achitate la salar sau la pensie, a luat amploare în special la ţară, dar şi la unele magazine din scările blocurilor de la oraş. Numai că ANAF-ul a venit cu prevederi legale noi, în urma cărora acest sistem de comerţ nu mai poate fi aplicat. Pentru că patronul unui astfel de magazin nu poate arăta caietul inspectorilor de la Antifraudă, iar la sumele care se adunau aici cu siguranţă magazinul va fi închis. În această situaţie, cei care cumpărau până acum „pe caiet” vor fi nevoiţi să-şi drămuiască bine banii ca să le ajungă toată luna. Însă la cât de inventiv e românul, cu siguranţă va găsi o soluţie. Chiar dacă nu va mai fi folosit caietul.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE