More


    Găinării a la fast-food

    =

    bucatar

    Dacă sătmărenii ar şti ce se află în spatele unor restaurante de tip fast-food din urbea de pe Someş, în mod cert nu le-ar mai călca pragul. De exemplu, mai zilele trecute nişte tinerei aflaţi în bucătăria unui astfel de local mângâiau de zor un câine, care părea a fi un maidanez, după cât era de amărât. De curiozitate, am insistat să vedem dacă indivizii se sinchisesc să se spele pe mâini. Nici vorbă! Lucru şi mai grav, un alt individ şi-a aprins şi o ţigară şi trăgea sănătos din ea în timp ce învârtea un blat de pizza. Ca să nu mai amintim de obligatoriile bonete sau halate, care sunt inexistente. În alte localuri de acest tip vesela sau tacâmurile sunt unsuroase, clătite cel mai probabil numai cu apă chioară, fără pic de detergent. În alte localuri, nu se respectă gramajul produsului nici pe departe, existând furtişaguri de anvergură. Aşa se face că o pizza de 250 de grame are, în realitate, maxim vreo 200 de grame, în timp ce ingredientele sunt rarefiate precum stratul de ozon la poli. O pizza cu porumb este, în fapt, o pizza cu două boabe rătăcite, iar reţeta se aplică la toate sortimentele. Aşadar, gândiţi-vă mai bine unde serviţi masa!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img