More


    Tincuţa Fernea are nevoie de votul sătmărenilor la Vocea României

    =

    fernea

    Tânăra talentată artistă sătmăreancă Tincuţa Fernea a reuşit să treacă de proba duelurilor de la Vocea României, astfel că va evolua în ediţia de 1 Decembrie a emisiunii. Sătmărenii trebuie să dea dovadă de unitate şi să-i acorde Tincuţei voturile lor pentru a merge mai departe.

    Tincuţa Fernea a reuşit, după prestaţia ei de vineri seara, să treacă de proba duelului, fiind aleasă de mentorul ei, Tudor Chirilă, în detrimentul unei artiste mult mai experimentate, Florentina Ciuna, care a fost salvată, la rândul său, de Loredana.

    Acum Tincuţa se pregăteşte intens pentru etapa a treia care presupune interpretarea live a unei piese alese de mentorul său, Tudor Chirilă. În această etapă, însă, Tincuţa are nevoie de tot sprijinul sătmărenilor şi al iubitorilor de muzică. În această etapă, care se va desfăşura în data de 1 Decembrie, evoluează câte patru concurenţi din fiecare echipă din care vor merge mai departe doar doi, unul ales de public şi unul ales de antrenor.

    Aşadar, sătmărenii sunt invitaţi ca în seara zilei de 1 Decembrie, chiar de Ziua Naţională a României, să urmărească evoluţia Tincuţei de la Vocea României şi să o voteze trimiţând un sms la un număr de telefon care va fi afişat, în momentul concursului, pe ecran. “De 1 Decembrie, ora 20.30, voi cânta în cadrul emisiunii Vocea României. Dragi sătmăreni, vă rog să urmăriţi concursul, să vă bucuraţi de muzică şi să-mi acordaţi votul dumneavoastră pentru a putea reprezenta în continuare judeţul nostru în cadrul acestui concurs”, spune Tincuţa Fernea într-un mesaj adresat tuturor sătmărenilor.

    Consiliul Judeţean Satu Mare a lansat o campanie de susţinere a tinerei sătmărence intitulată “Întreg judeţul Satu Mare o votăm pe Tincuţa Fernea. Fiecare vot contează”. Aşadar, sătmărenii pot da dovadă de unitate şi să o sprijine, cu un vot, pe Tincuţa Fernea.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img