Elevii Liceului Tehnologic Constantin Brâncuşi şi ai Liceului Unirea au marcat ieri sărbătoarea Unirii de la 1 Decembrie 1918 printr-un program artistic pregătit de profesoara Maria Ţinca. În deschiderea momentului omagial, directorul Şimon Daniela a prezentat importanţa zilei de 1 Decembrie. Programul artistic a constat într-o incursiune în istoria neamului din perspectiva unui elev plictisit de ora de istorie. Periplul în timp l-a adus pe acesta în anul 1600, an în care Mihai Viteazu a înfăptuit pentru scurt timp prima Mare Unire, apoi, în anul 1859, în vremea lui Cuza Vodă, ca să ajungă în final în anul 1918 şi să asiste la discursul regelui Ferdinand I. Această călătorie în timp l-a făcut să conştientizeze că pentru români cea mai sfântă zi este ziua reîntregirii neamului, a Marii Uniri, pe care o sărbătoreşte fiecare român cu recunoştinţă şi bucurie în suflet.
Alexandra Ardelean