More

    Cu porcul pe Facebook, dar şi pe Instagram

    bursa

    Pentru că suntem în luna decembrie, românul e obişnuit de când lumea ca de Crăciun să taie porc. Aşa că la târgurile din judeţ în această lună unii au vândut porci, iar alţii au cumpărat. Tăiatul porcului nu e un ritual respectat pretutindeni la fel, căci şi în această privinţă, dincolo de regulamentele impuse de UE, există tradiţii şi tradiţii. Într-un fel taie porcul ăia din Sud, în altfel ăia din Nord, sau cei din Est. În zona Ardealului, porcul nu se taie rapid, ca în alte părţi, ci domol, temeinic, aşezat. Facebook-ul e plin de postări cu porci sacrificaţi. Mulţi dintre cei ce participă la pomana porcului vor să arate şi prietenilor că anul acesta vor avea cârnaţi acasă…vor să arate că porcul lor a fost mai mare sau pur şi simplu să aibă o ultimă amintire cu patrupedul. Un lucru îi sigur: tradiţia merge mai departe…şi pe Facebook, dar şi pe Instagram!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE