More


    Sarabandă de infracţiuni pe şoselele judeţului

    =

    politia

    Poliţiştii din cadrul Secţiei Beltiug au identificat vineri, la orele 00.35, în trafic, pe raza localităţii Viile Satu Mare, judeţul Satu Mare, autoturismul marca Volkswagen, la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin. Conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

    Joi, în jurul orelor 13.00, pe DN 19, în afara localităţii Petreşti, judeţul Satu Mare, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane. Din investigaţiile efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri careieni au stabilit că Istvan M. a condus autoturismul marca BMW, iar pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a pierdut controlul asupra autoturismului răsturnându-se în şanţ. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager din autoturism, în vârstă de 26 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

    Tot joi, în jurul orelor 20.40, poliţiştii rutieri sătmăreni au intervenit la faţa locului la un eveniment rutier produs pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare. Din primele cercetări a rezultat faptul că un sătmărean, în vârstă de 20 de ani, a condus autoturismul marca Volvo, iar pe fondul neacordării priorităţii de trecere a accidentat uşor un minor, în vârstă de 16 ani, care în calitate de pieton era angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ambilor participanţi la trafic le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În ambele situaţii au fost întocmite dosare penale şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img