More

    Gând rău împotriva teribiliştilor

    girofar

    Poliţiştii sătmăreni rutieri le-au pus gând rău teribiliştilor din trafic şi celor care calcă în picioare Codul Rutier, asta şi din cauza faptului că în ultima perioadă în judeţ s-au produs multe accidente de circulaţie cauzate de viteză şi alcool. Astfel, poliţiştii au ieşit pe drumuri şi au început să suspende permise de conducere la greu. Doar într-o singură zi, au rămas pietoni nu mai puţin de 14 şoferi teribilişti. În aceste condiţii tragem cu toţii nădejde că numărul indisciplinaţilor din trafic va scădea în perioada următoare, că nu vom mai avea parte de şoferi teribilişti, care fac orice doar să nu respecte Codul Rutier. Însă la cât de mulţi sunt aceştia, poliţiştii trebuie să mai suspende multe permise de conducere. Undeva pe la 20-30.000 din cele circa 120.000 câte sunt înregistrate în judeţ. Mai este mult până acolo.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE