O schemă de prostit proşti



bursa

Din ce în ce mai multe ţepe de tipul te îmbogăţeşti peste noapte online îşi fac loc pe internet. Foarte mulţi oameni cad în capcanele întinse de astfel de ţepari – ca dovadă avem faptul că aceste sisteme încă există pe piaţă. Asta înseamnă că ele funcţionează pe suficienţi oameni încât să rămână viabile! Dacă nu ar exista clientela (oamenii ţepuiţi), astfel de servicii nu ar exista. Până la urmă, şi elaborarea unei astfel de ţepe necesită muncă de gândire şi planificare pentru a putea fi dusă la bun sfârşit. Una dintre celebrele scheme este Ponzi. Este o ţeapă clasică, pusă pentru prima dată în practică de Charles Ponzi, cu mult înaintea apariţiei internetului. Acum a fost adaptată şi funcţionează mai bine ca niciodată în mediul online, cu oamenii naivi. În ce constă: este o scrisoare de vânzare sau un video menit să îţi arate cum poţi face o grămadă de bani rapid, cu o investiţie foarte mică. O schemă Ponzi va suna din start mult prea bine pentru a fi adevărată. Dacă plăteşti o taxă de înscriere (sau ceva asemănător) de $50, vei obţine mult mai mulţi bani într-un timp scurt, garantat! Nicio ofertă de acest gen nu are cum să funcţioneze şi nu va funcţiona niciodată, cum nici banii nu cresc în copaci. Schema îţi promite, pur şi simplu, că dacă le trimiţi acum nişte bani, ei îi vor înmulţi pentru tine imediat, dându-ţi ţie tot profitul. La anul şi la mulţi ani!





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts