More

    Noa, amu’ să vină englejii la noi!

    transilvania-brexit bursa

    Am trăit s-o vedem şi pe asta. După ce în urmă cu doi ani autorităţile engleze erau îngrozite de hoardele de români ce urmau să invadeze Insula odată cu eliminarea restricţiei pe piaţa forţei de muncă (n.r. lucru care nu s-a întâmplat), se pare că rolurile se inversează. Sau cel puţin asta ne dă de înţeles Campania ‘We have a plan’, parte din proiectul ‘Transylvania Beyond’, care a început pe 27 iunie (la trei zile după aflarea rezultatelor votului pentru Brexit). După primele 12 ore de la lansare, peste 20 de antreprenori britanici îşi arătaseră deja printr-un email interesul de a investi în Cluj. Dacă interesul britanicilor se menţine constant, se aşteaptă ca până la sfârşitul săptămânii să existe o listă de peste 100 de antreprenori britanici interesaţi să deschidă o companie în Transilvania.

    „Brexit. Nu credeai că se va întâmpla vreodată, dar totuşi s-a întâmplat. Aşa că treaba stă în felul următor: dacă nu-ţi surâde ideea de a fi blocat pe o insulă cu Boris & Nigel (doi dintre liderii politici care au susţinut ieşirea din U.E. – n.red.) pentru restul vieţii tale, avem un plan”. Acesta este mesajul cu care sunt întâmpinaţi britanicii pe un site care îi invită să se mute în Transilvania după Brexit.

    „Da, acea Transilvania”, le spun ardelenii care au creat site-ul TransylvaniaBeyond britanicilor curajoşi să afle mai multe despre planul lor.

    Primul motiv oferit britanicilor de a se muta în Transilvania este acela că ardelenii deja au convins un cetăţean britanic să ia în considerare regiunea, şi nu orice britanic – Prinţul Charles, care e fascinat de Transilvania şi îşi petrece, deseori, timpul liber în zona rurală a Transilvaniei.

    Alte motive invocate pentru ca britanicii să se mute în Transilvania ţin de faptul că aici pot găsi probabil cea mai spectaculoasă natură din Europa, cea mai bună conexiune la internet, cei mai mulţi specialişti în IT din U.E., faptul că majoritatea tinerilor vorbesc foarte bine engleza, un mediu propice pentru antreprenori, conexiuni aeriene excelente cu oraşe din Marea Britanie, sistem medical privat excelent, festivaluri recunoscute la nivel european, nivel crescut al calităţii vieţii, mâncare delicioasă şi un număr surprinzător de mic de vampiri.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE