Nu cu foarte mult timp în urmă autorităţile din Satu Mare au prezentat planul pentru un stadion nou, de aproape 14.000 de locuri care va costa aproximativ 16 milioane de euro. Oficialităţile locale sperau ca Olimpia să revină în Liga I odată cu noul stadion care va mai fi dotat şi cu 450 de locuri V.I.P. si 150 de locuri pentru presă. Nu vor lipsi nici copertina, iluminatul nocturn dar şi o suprafaţă de joc cu drenare şi degivrare. Ca să nu mai spunem că suprafaţa închiriabilă pentru spaţiile comerciale va fi de 1170 de metri pătraţi. În plus stadionul va fi dotat şi cu 39 de locuri de cazare. Iar pentru pregătiri şi pentru antrenamente, va fi construită o nouă bază. Cel mai probabil lucrările vor fi demarate în 2016 după ce Olimpia îşi va încheia evoluţiile din sezonul 2015-2016.
Sună frumos, ireal de frumos, însă aici visul se termină, dăm cu cotul şi ne trezim. Momentan stadionul arată, cu mici îmbunătăţiri, ca şi în 1942 când a fost construit, iar echipa a scăpat de un baraj ruşinos de rămânere în Liga a 2-a şi toate acestea doar fiindcă Gloria Buzău, formaţia cu care trebuia să jucăm barajul, nu se mai prezintă la Satu Mare.
E momentul să acordăm mult mai mult respect unei grupări care se identifică cu unul dintre brandurile importante ale oraşului şi care anul acesta a împlinit venerabila vârstă de 95 de ani.Şi cine ştie visele acelea cu stadion de patru stele şi evoluţie în Liga 1 să se poată îndeplini cât de curând.