Cel mai rapid om din lume se gândește să se așeze la casa lui



‘’Președintele’’ Usain Bolt, considerat cel mai rapid om din lume, se pare că dorește să se căsătorească după Olimpiada de la Rio, arată Daily Mail, care o citează pe sora sportivului, Christine Bolt-Hylton. Aceasta a declarat pentru The Sun că ‘’este o posibilitate foarte mare’’ ca Bolt să se logodească cu prietena sa, Kasi Bennett, în vârstă de 26 de ani. Cei doi sunt împreună de peste doi ani, iar sportivul jamaican a descris-o pe Bennett drept ‘’o persoană specială’’ din viața lui și a alintat-o în mai multe rânduri numind-o ‘’Prima Doamnă’’. Anunțul surorii lui Bolt vine după ce mama sportivului, Jennifer, a declarat că după ce cariera olimpică a fiului ei va lua sfârșit, acesta ar trebui să “se așeze la casa lui’’ pentru că ea își dorește nepoți. ‘’Sper să se așeze la casa lui, să se însoare și să-și întemeieze o familie’’, a spus aceasta pentru CNN. ‘’Știu că așa va fi pentru că mi-a spus de multe ori că își va întemeia o familie’’, a adăugat aceasta.
Sprinterul în vârstă de 30 de ani a făcut publică, în ianuarie, relația cu jamaicanca Kasi Bennett. Aceasta l-a susținut pe parcursul competițiilor de la Rio și a postat numeroase mesaje de încurajare pe rețelele de socializare.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts