More


    România rămâne dedicată principiilor care stau la baza acordării asistenței umanitare

    - Advertisement -

    ciolos

    România rămâne dedicată principiilor care stau la baza acordării asistenței umanitare – neutralitatea, independența, imparțialitatea, a transmis premierul Dacian Cioloș, vineri, de Ziua mondială pentru asistență umanitară.
    “Într-un context geopolitic marcat de crize, România rămâne dedicată principiilor care stau la baza acordării asistenței umanitare: umanitatea, neutralitatea, independența și imparțialitatea și își asumă contribuții concrete în procesul de împărțire echitabilă a responsabilității statelor în sfera umanitară”, spune Cioloș, într-un comunicat remis AGERPRES de Guvern.
    Conform sursei citate, Guvernul salută Ziua mondială pentru asistență umanitară, marcată vineri la nivel internațional, și aduce un omagiu celor care contribuie la atenuarea efectelor crizelor umanitare din lume.
    Executivul precizează că participarea României la Summitul Umanitar Mondial, organizat în premieră, la inițiativa secretarului general al ONU, pentru a îmbunătăți acțiunea umanitară la nivel global, desfășurat la Istanbul în perioada 23 — 24 mai, a confirmat angajamentele țării noastre în ceea ce privește agenda umanitară la nivel global. România a fost reprezentată la Summitul de la Istanbul de către o delegație condusă de Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, se spune în comunicat.
    Conform Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UN OCHA), la 31 iulie, existau 96,9 milioane de oameni afectați de crize umanitare, în peste 40 de state ale lumii. Bugetul estimat necesar pentru acoperirea nevoilor de asistență umanitară în 2016 este de 21,9 miliarde de dolari, fiind finanțat până în prezent în proporție de 33%, se arată în comunicat.
    Data de 19 august a fost aleasă, prin rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/63/139 din 2008, pentru a comemora atacul terorist din 2003 asupra sediului misiunii de asistență a ONU din Bagdad, soldat cu moartea a 22 de persoane, inclusiv Sergio Vieira de Mello, Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru Irak, și rănirea a peste 100.
    Ziua mondială pentru asistență umanitară are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a publicului larg cu privire la importanța activității umanitare și a cooperării internaționale în acest domeniu.
    Potrivit Guvernului, în 2016, Ministerul Afacerilor Externe a acordat 375.000 euro sub formă de asistență umanitară pentru atenuarea efectelor generate de conflictul sirian asupra copiilor din această țară și asupra refugiaților sirieni aflați pe teritoriile statelor învecinate Siriei.
    Totodată, în perioada 2014 — 2016, România a acordat asistență umanitară de aproximativ 2 milioane de euro, unui număr de 12 state aflate în diverse situații de criză precum: conflictele din Siria și Irak, conflictul din estul Ucrainei, cutremurul din Nepal, inundațiile din Serbia și Bosnia-Herțegovina, epidemia virusului Ebola, precizează Executivul.
    De asemenea, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, România acordă ajutor umanitar și prin intermediul bugetului european, se mai spune în comunicatul citat.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img