Caravana Cinemobilul ajunge la Carei



cinemobil

Caravana Cinemobilul ajunge mâine, 22 septembrie 2016, la ora 20.00 la Carei, la Amfiteatrul din centrul municipiului Carei. Se vor prezenta filme documentare, artistice, animații cu scopul de a sensibiliza oamenii, în mod special copiii, spre a vrea mai mult, spre a învăța mai multe și de ai ajuta să țintească spre obiective mai mari.

În cadrul evenimentului, care se va încheia la ora 22.00, vor mai avea loc și alte activități: pictat pe față, stand de carte, ”adoptă o carte”.

Accesul este gratuit
RestArt Festival este cel mai diversificat eveniment multicultural sătmărean, sub umbrela sa întrunindu-se activităţi din mai multe domenii culturale. Evenimentul este organizat de Sam Studia cu sprijinul Dräxlmaier, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare și se desfășoară în parteneriat cu Centrul Cultural Carei, Biblioteca Județeană Satu Mare și a Primăriei municipiului Carei.

Teatru pentru tineri
Prima ediţie a Festivalului Regional de Teatru pentru Tineri „Serile Teatrului Tânăr” a debutat la Teatrul Municipal din Carei luni, 19 septembrie 2016.

De la ora 17.00, în foaierul teatrului careian, Adrian Ştefănuţi, coordonatorul proiectului şi Szolomájer Tímea au deschis oficial festivalul prezentând detalii despre modul în care a apărut ideea organizării acestui eveniment dar şi scopul acestuia, urându-le bun venit tuturor celor prezenţi. Începând cu ora 18.15 s-a desfăşurat primul spectacol, intitulat „Full of Hope/Plini de speranţă/Reménnyel teli” , susţinut de trupa Trupa „Berekenye” de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei. Tinerii elevi sălăjeni au surprins o problematică extrem de prezentă în viaţa noastră de zi cu zi: modul în care telefoanele mobile ajung să ne influenţeze în mod negativ relaţia cu persoane le din jur, ducând la o comunicare din ce în ce mai redusă sau chiar la lipsa acesteia  .Seara s-a încheiat cu reprezentaţia spectacolului „Cântăreaţa cheală”, adaptare după piesa de teatru absurd a lui Eugen Ionescu.

Festivalul continuă şi zilele următoare, până vineri, 23 septembrie 2016, organizatorii invitând publicul şi la următoarele spectacole.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts