Dîncu: Am fost surprins de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu de la conducerea SIE



vasile-dancu

Vicepremierul Vasile Dîncu spune că a fost surprins de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu din funcția de director al Serviciului de Informații Externe, precizând că nu există o explicație în spațiul public pentru acest gest și că, în general, “lucrurile de culise” nu se află.

“Eu îl cunosc de multă vreme pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu ca un intelectual din domeniul științelor sociale. Suntem colegi la Universitatea din București. Am fost oarecum surprins, chiar dacă sigur că citeam des pe mass-media despre asemenea posibilitate. Eu am fost surprins. (…) Nu avem nicio dovadă, să spunem așa, în spațiul public pentru o explicație. Cred că ar trebui comisiile, poate, de control al serviciilor de intelligence din Parlament să ne dea o variantă, dar, de regulă, aceste lucruri de culise nu se află. Înțeleg că nu va fi înlocuit în acest moment decât în momentul în care va veni un nou Parlament. Și altceva este foarte greu de comentat în asemenea situații. Sigur că este surprinzătoare această știre”, a declarat Vasile Dîncu, marți, la RFI.

Întrebat dacă este o pierdere pentru SIE demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu, Dîncu a spus că nu cunoaște modul în care acesta a lucrat împreună cu echipa de la Serviciul de Informații Externe.

“Nu pot să îmi dau seama. Nu cunosc. Cunosc capacitățile intelectuale speciale ale omului, ale intelectualului Mihai-Răzvan Ungureanu, nu știu însă nimic despre modul în care a lucrat împreună cu echipa de la SIE. Aceste lucruri, de regulă, în cazul serviciilor speciale, sunt necunoscute publicului”, a arătat vicepremierul.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts