Tradiţii şi obiceiuri din Ţara Oaşului



oseni4

Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi dansul specific oşenesc, care se desfăşoară privirilor în special cu ocazia unor evenimente deosebite: nunţi, hore, şezători, sâmbre, lăutul torturilor şi alte sărbători.

Sâmbra Oilor
Sâmbra Oilor este renumita manifestare folclorică a oşenilor se organizează pe DN 19  Satu Mare – Sighetu Marmaţiei, la 61 km de Satu Mare. Acolo există un platou şi han cu acelaşi nume. Cu această ocazie se organizează un festival de folclor în care fiecare îşi pune în valoare portul şi cântecul din zona pe care o reprezintă.

În prima duminică din luna mai sate întregi pornesc spre Dealul Huta unde, de veacuri, în fiecare primăvară se adună oşenii pentru a sărbători Sâmbra Oilor, un străvechi obicei al ciobanilor, ce marchează plecarea turmelor către munte. În această zi se poartă cele mai frumoase şi mai scumpe costume populare, asemănătoare cu îmbrăcămintea dacilor de pe Columna lui Traian, iar pe umeri se iau cei mai frumoşi desagi. Tradiţionalul măsuriş – mulsul oilor la strungă în cofe de lemn este cel mai important. Măsurarea se face cu “măsura”. În funcţie de cantitatea de lapte obţinută de fiecare gospodar se fixează retribuţia în produse, taxele şi plata ciobanilor. După măsuriş se ocoleşte staulul şi se “împuşcă” deasupra oilor pentru a se alunga piezele rele. Odată însâmbrarea terminată, serbarea continuă cu ospăţul.

Nunta
Nunta din Ţara Oaşului reprezintă unul din elementele cele mai spectaculoase ale culturii populare din nord-vestul Transilvaniei. Pregătit din timp de tineri şi de părinţi, acest moment este polivalent, având implicaţii în viaţa socială a comunităţii, în sistemul de moştenire a averii, în viaţa economică a familiilor în cauză. Nunta constituie, în primul rând, un rit de trecere, fapt ce presupune efectuarea unor gesturi şi acte rituale bine stabilite prin tradiţie: pregătirea zestrei, a costumelor, alegerea nănaşilor, chemarea la nuntă, confecţionarea steagului de nuntă, despărţirile, cununia, actele magice cu rol augural, ospăţul propriu-zis şi strângerea darurilor, toate acestea însoţite de ţâpurituri, oraţii, cântece şi danţuri.

Portul popular oşenesc
În Ţara Oaşului portul ocupă un loc de cinste, distingându-se prin armonie cromatică şi bogăţie ornamentală. Portul femeiesc constând din cămaşă, pindileu (fustă), zadie sau şort şi chischineu (batic) este deosebit de vioi, în acord cu modul de a fi şi cu gustul rafinat al oşencelor. Cămaşa cu platcă se încadrează, din punct de vedere al croiului, portului popular românesc de veche tradiţie. Lucrată din material ţesut în gospodărie, ea are o alesătură în jurul gâtului (platcă) şi este colorată viu, cu ornamente geometrice şi florale stilizate. Fusta (pindileul), din acelaşi material (fir de cânepă şi bumbac sau numai bumbac, mai recent), are un guler lat în partea superioară şi o încreţeală migălos lucrată, sincronizată ornamental cu cămaşa, în partea inferioară (foarte largă), ornamentele constând în vergi de cromatică diferită. Zadia are şi ea în partea superioară un brâu  (o încreţatură) iar în partea inferioară motive vărgate şi dantelă. Ca element de podoabă sunt folosite zgărzile din mărgele (care înlocuiesc vechile salbe din monede de argint) şi şiruri de mărgele, iar la mireasă găteala capului şi cununa. Portul bărbătesc este alcătuit din cămaşă (ornamentată la guler, pe piept şi la mâneci) cu mâneca largă sau strânsă în „pumnişor”, care se poartă de regulă peste izmene (gaci) largi (iarna peste cioareci). În perioadele reci se îmbracă uioşul (haina de lâna – cusută în dungi în unele localităţi) şi guba.

oaseni2

Tradiţii etno – folclorice
Folclorul literar se caracterizează în primul rând prin prezenţa ţâpuriturilor  din Oaş în perimetrul exprimării artistice orale. Se ţâpureşte cu prilejuri diferite: în sărbători – la nunti, hore şi din ce în ce mai des în spectacole; în zilele obişnuite – la muncile câmpului sau în cele gospodăreşti, seara la şezători şi pe uliţe, ţâpuriturile având în obiectiv, după caz: mirele, mireasa, naşii, soacra, fetele, feciorii, gazda etc. Însoţite de dans şi melodie în registru acut, ţâpuriturile atestă o bună conservare a fondului spiritual primar.

Alături de ţâpuritură, creaţia de nuntă, prezentă, în bogate variante, constituie o adevărată bijuterie a folclorului literar local. Balada e ilustrată în principal prin Mioriţa (12 variante în Oaş) şi Balada Irincuţei (Oaş). În bogăţia folclorică a zonei se păstrează de asemenea cântecul de leagăn, de dragoste, de înstrăinare, colindul.

oseni1

Folclorul muzical cuprinde producţii variate şi originale zonei Oaş. Creaţia muzicală a Oaşului înglobează o varietate destul de mare de melodii – „dansuri” – bine diferenţiate. Acestea se caracterizează prin anumite formule ritmice commune.Folclorul coregrafic este original şi valoros. Cu paşi tropotiţi şi cu mutaţii de accent, cu sincope repetate, incluzând frecvente combinaţii de tropote şi pinteni (în aer sau la sol) precum şi o gama variată de bătăi din palme, dansul acesta poate da impresia, ca şi ţâpuritura, de altfel, ca ar fi invariabil, unul şi acelaşi pe întreg teritoriul Oaşului. Originar fiind : danţul fetelor şi roata feciorilorÎn cadrul dansului oşenesc se disting trei tipuri principale: Roata, Joc (dans mixt), Mireseşte.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts