Tăriceanu despre intrarea în alegeri a persoanelor cu probleme în justiție: Prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze



Calin-Popescu-Tariceanu

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat joi că prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toată lumea, “așa cum și pentru președintele Iohannis se pare că a funcționat”.

“Din ce știu eu, în România există numai două categorii — cei care sunt nevinovați și cei asupra cărora instanța a stabilit printr-o decizie definitivă vinovăția. Așadar, cred că în România, așa cum și pentru președintele Iohannis se pare că a funcționat, prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toată lumea. Vreau să readuc aminte că președintele Iohannis a candidat la alegerile prezidențiale din poziția de penal, așa cum folosește el această stupidă expresie, cum atribuie această calitate unora dintre cei care participă la procesul electoral. Deci Iohannis a fost penal și s-ar putea încă să fie considerat ca atare, pentru că știu că a făcut uz de o cale de atac excepțională care până de curând nu era accesibilă tuturor cetățenilor români și sigur că are o problemă în plus față de noi, că el este și condamnat. Așa încât i-aș recomanda președintelui să fie mai rezervat și să nu mai folosească dubla măsură”, a afirmat Tăriceanu, după depunerea, la Biroul Electoral Municipal, a listelor cu candidații ALDE București la parlamentare.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts