Ars cu cafea fierbinte într-un avion, un australian dă în judecată compania aeriană



cafea-fierbinte-in-avion

Un tânăr din Australia care a suferit arsuri în timpul unui zbor, după ce un angajat al operatorului local al cursei i-a vărsat cafea fierbinte în poală, dă în judecată compania aeriană pentru pagubele suferite, informează DPA. Rhett Butler, în vârstă de 16 ani, a depus o plângere la un tribunal din statul australian Victoria în care se plânge pentru că a suferit arsuri, bășici și a rămas cu cicatrici pe burtă, coapse și în zona intimă după s-a trezit cu cafeaua în poală în timpul unui zbor ce a avut loc în luna mai a anului trecut. Măsuța cu tăvi nu era prevăzută cu un loc special în care paharele să fie servite în siguranță și era defectă, ceea ce a făcut-o să se încline, arată tânărul în plângerea sa.

Compania a confirmat, luni, că ‘’a avut loc un incident în timpul zborului VA2 din Los Angeles la Sydney, la 3 mai 2015’’. Tatăl lui Rhett, Brian, i-a acordat fiului său asistență medicală pe tot parcursul călătoriei, cei doi nefiind ajutați de personalul de zbor, se menționează în document. Compania ‘’tratează cu extremă seriozitate siguranța și confortul pasagerilor, însă ținând cont că acest caz special nu a fost rezolvat nu ar fi potrivit să se facă alte comentarii’’, a arătat într-o declarație purtătoarea de cuvânt a acesteia.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts