Un cântec împotriva lui Donald Trump devine hit în Somalia



cantec-impotriva-lui-trump

Un cântec împotriva lui Donald Trump a devenit un succes uriaș în Somalia, având în vedere că mii de cetățeni se identifică cu versurile piesei care îi încurajează să nu se lase pradă fricii în fața acuzațiilor lansate de președintele ales al SUA la adresa comunității somaleze, relatează marți EFE.

Cântăreața din diaspora somaleză Deeqa Adan Muse, cunoscută sub numele artistic de Deeqa Afro, face apel pe ritmuri pop africane la comunitatea imigranților care rezidă în SUA să nu cedeze în fața lui Trump, care a corelat de multe ori terorismul cu imigrația.

În timpul campaniei electorale candidatul republican a criticat venirea în SUA a unui mare număr de somalezi și i-a îndemnat pe americani să se ridice împotriva lor, pentru că “unii dintre ei se alătură Statului Islamic și răspândesc extremismul în întreaga țară și în lume”.

Prin acest cântec, Deeqa Afro vrea să răspundă la aceste acuzații și să le amintească somalezilor că “abuzul împotriva drepturilor nu este posibil în America, iar Constituția nu-i aparține lui Donald Trump”. Piesa lansează un mesaj cu care s-au putut identifica mii de somalezi : “Donald Trump nu maltrata poporul meu și nu lansa cuvinte care ne rănesc sufletul”.

Cu aproape 72.000 de vizualizări pe YouTube în ceva mai mult de o săptămână, cântecul a devenit emblematic pentru revendicările somalezilor și zecile de mii de refugiați care formează diaspora somaleză refugiată în SUA.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts