More


    Iohannis: Sunt convins că vom intensifica și aprofunda cooperarea politică și economică cu Austria

    =

    iohannis

    Președintele Klaus Iohannis i-a transmis luni un mesaj de felicitare președintelui federal ales al Austriei, Alexander Van der Bellen, în care se declară convins că va fi aprofundată și intensificată cooperarea politică și economică între cele două țări.

    “România și Austria sunt legate printr-o îndelungată și apropiată relație de prietenie, care are ca fundament parteneriatul în cadrul Uniunii Europene și o strânsă cooperare economică. Plecând de la aceste premise, sunt convins că vom putea aprofunda și intensifica cooperarea noastră politică și economică”, afirmă șeful statului în mesajul adresat lui Alexander Van der Bellen, în urma rezultatului alegerilor prezidențiale din Austria.

    Președintele Iohannis se declară încrezător și că vor fi găsite cele mai bune soluții privind viitorul proiectului comun european.

    “Contextul internațional și european este marcat de numeroase provocări la adresa stabilității și consolidării Uniunii Europene. Întărirea Uniunii Europene în interesul cetățenilor noștri și pe baza principiilor democrației liberale, statului de drept, drepturilor omului, toleranței și nediscriminării reprezintă obiective comune majore. Sunt încrezător că împreună vom putea găsi cele mai bune soluții care să asigure viitorul proiectului comun european”, afirmă șeful statului român.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img