More


    Lumea tradiţională şi vendetta- Doctorat despre violenţa şi crimele din Ţara Oaşului

    - Advertisement -

    vendeta2

    Binecunoscuta brişcă oşenească s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, mai fatală decât bolile grave, 2.500 de tineri fiind ucişi de cuţit în ultimul secol

    Scriitorul băimărean Nicoară Mihali şi-a realizat lucrarea de doctorat pe o cercetare realizată în Ţara Oaşului, intitulată „Din istoria modernă şi contemporană a Ţării Oaşului. Lumea tradiţională şi vendeta”, în care analizează fenomentul violenţei şi al crimelor care au avut loc în ultimul secol în această parte a ţării. Graiul Maramureşului a scris despre cercetarea profesorului băimărean. Reproducem integral articolul.

    Ţara Oaşului, un tărâm puţin cercetat

    Multă vreme, Ţara Oaşului a fost vitregită şi lipsită de noroc în ceea ce priveşte publicarea unor lucrări ample despre acest spaţiu etnografic. Echipele de cercetători ale lui Dimitrie Gusti s-au rezumat în a face drumuri în satele din Ţara Oaşului şi a ridica WC-uri din scândură, după cum susţine etnologul Gheorghe Focşa, citat de scriitorul Nicoară Mihali.

    Însă în anul 1938, Dimitrie Gusti ajunge pentru scurt timp în Ţara Oaşului, mai precis este invitat de autorităţile vremii din Sătmar la dezvelirea statuii memorandistului Vasile Lucaciu. Cercetătorul relatează o întâmplare inedită. El descrie atmosfera din jurul statuii lui Lucaciu, care a trebuit păzită toată noaptea de un grup de tineri oşeni, ce s-au rotit cu cuţitele în mâini în jurul statuii, pentru a nu fi dată jos de pe soclu. 40 de ani mai târziu, în Ţara Oaşului apare un pluton de cercetători şi studenţi de la Universitatea din Cluj, conduşi de sociologul Ion Aluaş. Cele mai serioase însemnări despre oşeni sunt cele referitoare la justiţia populară şi la migraţie. Cercetătorul primeşte suma de 50.000 lei, enormă pentru vremea aceea, ca să ducă la bun sfârşit o monografie a Ţării Oaşului. Însă, din pricina unui capitol care vorbea despre analfabetismul în Ţara Oaşului, într-o societate în care analfabetismul “era eradicat”, autorităţile au oprit publicarea lucrării.

    vendeta1

    2.500 de tineri ucişi de cuţit în ultimul secol

    Aşa că a venit vremea unei monografii complete. “Am cunoscut Ţara Oaşului la vârsta de 14 ani. Mă aflam într-o excursie; am făcut un popas în Negreşti-Oaş, iar eu m-am pierdut două ore în această localitate, pentru că m-am înscris într-un alai care ducea spre gară doi feciori ce plecau la cătănie. Erau însoţiţi de instrumente muzicale. Atunci m-a fascinat pentru prima dată muzica lor primitivă şi, mai ales, portul de culoarea sângelui. După un deceniu, am revenit în Ţara Oaşului şi am poposit în cimitirul din aceeaşi localitate, unde am întâlnit o mamă care îşi plângea fiul ucis de cuţit în faţa unei cruci tipice pentru Cimitirul din Săpânţa. Apoi a început fascinanta aventură de a culege tot mai multe poveşti despre oameni care îşi fac singuri dreptate. În ultimul an de liceu am scris o piesă de teatru intitulată «Numărul crucilor». Personajul principal era un tânăr care număra crucile dintr-un cimitir, din ultima sută de ani. Nu mi-am putut imagina că peste 30 de ani, tânărul acela voi fi chiar eu, cel care a numărat crimele din Ţara Oaşului din ultimul secol, ajungând la o concluzie de neimaginat: în Oaş, au fost ucişi, într-o sută de ani, peste 2.500 de tineri care au plecat spre cimitir cu cuţitul în spate. Deci un sat a fost şters de pe faţa pământului în urma vendetelor, cu biserică cu tot”, mărturiseşte scriitorul Nicoară Mihali, care a cercetat fenomenul în ultimii 5 ani. Rezultatele sunt cuprinse în teza sa de doctorat, recent susţinută la Universitatea din Oradea şi intitulată “Din istoria modernă şi contemporană a Ţării Oaşului. Lumea tradiţională şi vendeta” (conducător ştiinţific, prof. univ. dr. Ioan Godea).

    vendeta3

    Întrebări şi răspunsuri în jurul agresivităţii oşenilor

    Nicoară Mihali a căutat răspunsul la întrebarea “De ce oşenii sunt mai agresivi decât alţi locuitori din partea de Nord?”. La această întrebare au încercat să răspundă, de-a lungul timpului, psihologi, biologi, filosofi, geneticieni. În acelaşi timp, Nicoară Mihali a căutat răspunsul la o altă întrebare, aceea dacă agresivitatea este o trăsătură de comportament înnăscută sau dobândită. El a găsit răspunsul în celebra lucrare a lui Thomas Hobbes, “Leviatan” (1651), care susţine că în natura omului se găsesc trei cauze principale de ceartă: concurenţa, neîncrederea şi gloria. Oşenii ucid pentru nimic. Pentru o glumă, pentru o privire aruncată femeii altuia, pentru injurie adusă la joc, la nuntă sau în alte împrejurări.

    Într-o monografie a unui sat din Oaş, Racşa, autorul acesteia, Ioniţă G. Andron, are un capitol intitulat “Crimele răcşenilor”, unde prezintă crime care s-au transmis pe neamuri, pe o perioadă de peste 300 de ani, venind până către zilele noastre. Acest lucru a fost un element forte în realizarea tezei de doctorat. Nicoară Mihali a descoperit că oşenii sunt într-o permanentă competiţie. Pe vremuri, cel ce avea cele mai multe crestături de cuţit, era cel mai admirat, avea trecere la fete şi avea dreptul să joace “sub grumazul ceterii” (cât mai aproape de muzicanţi), pentru că, la fiecare joc duminical, era sacrificată o vioară. Cu timpul, concurenţa s-a mutat în lumea materială. La obiceiul Sâmbra Oilor, are loc o competiţie între bogaţi şi săraci, se produce o stratificare socială tot pe baza concurenţei. În zilele noastre, concurenţa se manifestă în ridicarea celor mai grandioase case şi în proprietatea celor mai puternice maşini. Oşenii sunt oameni trufaşi: pentru mândria de neam, pentru injuriile aduse neamului s-a scos de foarte multe ori cuţitul

    O lume a violenţei
    Acesta găseşte numeroase argumente la cauza crimei. El aminteşte că unica mănăstire din această parte de lume, Mănăstirea Bixad, s-a născut pe o crimă, deoarece, în jurul anului 1703, egumenul Isaia a fost ucis mişeleşte de haiducii lui Pintea Viteazul. Înainte de a muri, călugărul a scris cu propriul lui sânge, pe un perete al chiliei, numele ucigaşului său. Apoi, mai argumentează Nicoară Mihali, toate satele Ţării Oaşului au fost sute de ani aşezate în poienile unei păduri mari, iar oşenii au trăit din vânătoare. După cum susţine scriitorul francez Georges Bataille, în comunităţile de vânători, unde zilnic sunt ucise animale, este foarte uşor să se ucidă şi semenii, fără remuşcări. Această lume o zugrăveşte Nicoară Mihali în teza sa de doctorat. Ea merge în paralel cu lumea zugrăvită de laureatul Premiului Nobel, Ismail Kadare, care a făcut în romanele sale cunoscut kannonul albanez şi vendeta acestora.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img