More


    Copiii merită toate șansele pentru un viitor mai bun

    =

    rehab 2

    DRÄXLMAIER Satu Mare se implică activ în crearea unor condiții mai bune de tratament pentru copiii cu nevoi speciale. Partener al Centrului de reabilitare ”Fericitul Scheffler János”, compania contribuie, an de an, prin suport financiar acordat pentru achiziționarea de aparate speciale care ajută atât la stabilirea unui diagnostic cât mai exact, cât și la terapii unice în regiune.

    ”Compania noastră, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din regiune, este parte integrantă a comunității. Avem o responsabilitate sporită față de această comunitate și ne străduim să o sprijinim. Familiile care au în îngrijire un copil cu nevoi speciale întâmpină multe greutăți. Prin suportul acordat Centrului de reabilitare ”Fericitul Scheffler János” dorim să facilităm acestor familii un acces mai ușor la serviciile speciale de care au nevoie”, a declarat Sorin Ghiță, directorul companiei.

    rehab 1

    În pas cu progresele științei
    Centrul de reabilitare ”Fericitul Scheffler János” a fost deschis în Satu Mare în 2012, și oferă servicii complexe la cel mai înalt nivel profesional pentru copiii din regiune care au nevoie de ajutor specializat. Scopul principal este să asigure atât servicii complexe de evaluare, cât și terapiile necesare, toate la un loc, pentru ca familiile să nu fie în situația de a călători sute de kilometri între centre universitare sau chiar peste graniță, pentru a putea oferi copilului tot ceea ce are nevoie în această privință.

    ”Aparatele achiziționate cu ajutorul companiei DRÄXLMAIER se adresează în special copiilor care suferă de dizabilități neuro – motorii”, spune dr. Tallián Krisztián, coordonatorul Centrului de reabilitare ”Fericitul Scheffler János”. ”Electroneuromiograful, de exemplu, investighează starea și funcționarea nervilor periferici, respectiv a musculaturii membrelor, stabilind tipul și cauza afecțiunii motorii. Oferă un punct de plecare pentru diagnosticul corect făcând distincție între bolile de cauză neurologică și cele de cauză musculară, cele două tipuri de afecțiuni necesitând abordări terapeutice diferite. Sistemul Therasuit este o metodă eficientă și inovatoare, folosită în corectarea deficiențelor motorii la copiii cu pareză cerebrală, întârzieri în dezvoltarea motorie sau leziuni post-traumatice. Aparatul video-electroencefalograf (videoEEG) este unic în regiunea noastră asigurând diagnosticul complex al afecțiunilor neurologice, ceea ce – până în prezent – s-a realizat doar în centre universitare. Acesta înregistrează simultan activitatea electrică a creierului și activitatea psihomotorie a copilului, făcând posibil diagnosticul crizelor epileptice cu o precizie considerabilă. Prin efectuarea electroencefalografiei se completează paleta investigațiilor electrofiziologice, astfel încât evaluarea copiilor se poate ridica la standardele internaționale actuale.

    Gama metodelor fizioterapeutice de care pot beneficia copiii care vin la centrul nostru este completată de aparatul de laserterapie. Efectul principal al acestuia este stimularea activității nervoase, respectiv tratamentul și controlul durerii asociate afecțiunilor neuro-musculare. Liftul pentru hidroterapie este un accesoriu deosebit de util în hidroterapia copiilor cu dizabilități motorii severe care sunt greu de mobilizat”, – explică specialistul.

    Singurul suport din regiune
    În prezent, peste 200 de copii frecventează terapiile centrului. Mulți dintre aceștia provin din cele mai îndepărtate localități ale județului Satu Mare, dar sunt familii care vin din județele învecinate. Costurile de călătorie și distanța înseamnă o greutate în plus pentru ei, care poate deveni chiar un obstacol în tratamentul copilului. Pentru a facilita accesul la un program terapeutic intensiv, cu ajutorul companiei DRÄXLMAIER Satu Mare, centrul de reabilitare va amenaja 6 camere de oaspeți special amenajate pentru primirea unei întregi familii (fiecare cu câte 3-4 locuri). Astfel specialiștii centrului se pot ocupa mai intensiv și cu părinții, și îi ajută în dezvoltarea capacității lor de asistare a copilului, pentru ca ei să facă față mai ușor situațiilor.

    ”Consider că sprijinul acordat de DRÄXLMAIER a avut un rol deosebit în dezvoltarea instituției noastre, contribuind astfel la asigurarea unor servicii medico-sociale de calitate. Susținerea constantă a activității terapeutice demonstrează o preocupare reală pentru bunăstarea fizică și psihică a comunității sătmărene. Sperăm ca această colaborare între instituția noastră și compania DRÄXLMAIER să continue și în anii următori astfel încât să putem întinde împreună o mână de ajutor copiilor și familiilor asistate” – a adăugat dr. Tallián.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img