More

    Din pregătirea pentru „Glasul Bisericii”

    Dacă ne analizăm bine, vom constata cât de măruntă, de imperfectă, de neîndestulătoare este viaţa fiecăruia pe acest pământ! Fiecare ne-am fixat un ţel şi vedem, încetul cu încetul, că-i de neatins. Avem vise pe care le dorim împlinite şi când ne apucăm de lucru vedem că suntem destul de neîndemânatici. Căutăm ceva ce nu ţine de răutate, de supărare, ceva ce nu se aprinde de mânie. În final le găsim la Mântuitorul, care ne dă liniştea sufletească de a fi blânzi, să avem grijă de aproapele, iar la finele zilei să analizăm ce am făcut bine şi ce n-am făcut. În orice avem nevoie de pace şi-o căutăm mereu observând că nu ne mulţumeşte nimic, că totul este imperfect. Am auzit de multe ori astfel de lucruri în frumoasele predici, cuvinte de învăţătură în bisericile pe care le frecventez şi cu ocazia realizării emisiunilor televizate „Glasul Bisericii”. Aud mereu credincioşii spunând „dacă aş fi ştiut”. Sunt sigur că atunci când ne aflăm în împrejurări grele, când trebuie să facem ceva şi ne împotrivim, dacă am fi ştiut că tocmai în lucrul acela este cuprinsă reuşita, l-am fi primit. De aceea, să nu nesocotim nici o îndatorire, oricât de grea ar fi ea. Dacă ea ne-a ieşit în cale, înseamnă că Dumnezeu ne-a trimis-o şi nu degeaba. De multe ori, în viaţă, ni se întâmplă să îndurăm o serie de necazuri şi nedreptăţi şi, nervoşi, spunem că mai uşor ar fi să îndurăm o încercare trimisă de Dumnezeu decât atâta suferinţă din partea oamenilor. Dar şi aceasta este o încercare a Lui! Trebuie să le primim toate cu iubire şi supunere! Să-i cerem Domnului „apa vie”, chiar dacă aceasta iese dintr-un izvor „amar”.

    Nu există nimic mai trist decât o viaţă trăită în singurătate! O astfel de viaţă este cu neputinţă pentru creştin. Acesta este înconjurat de oameni care pot avea nevoie de el. Sigur, învăţăm în biserici că această lege a lui Hristos respiră dragoste şi-şi va asigura uşurarea purtării crucii sale. Întreb des în emisiuni: Ştim să ne purtăm Crucea? Trăim în iubire? Sigur, adresez aceste întrebări, pe lângă altele, conştient fiind de soarta fiecăruia dintre noi.

    Mai întreb despre imperativul adresat de preot, în faţa altarului, cu Crucea ridicând-o spre Cer, spunând: Sus să avem inimile!

    Ce mult înseamnă acest imbold pentru orice credincios! E important să ţinem minte că nimic din ce avem nu ne aparţine. Puterile noastre, capacităţile, toate darurile primite de la Dumnezeu trebuie închinate slujirii aproapelui.

    Nu întotdeauna reuşim să ducem la capăt ce ne-am propus. Apar piedici, răutăţi etc. Atunci cădem cu duhul, credem că nu mai avem putere şi suntem pe cale de a renunţa.

    Creştinul adevărat nu poate cădea în descurajare, ştiind că Domnul îi binecuvântează intenţiile vrednice cu adevărat şi merge mai departe ascultându-i glasul. Multe am învăţat din Sfânta Evanghelie, mai ales faptul că ceea ce lumea dispreţuieşte are preţ în ochii lui Dumnezeu. Cât de dispreţuiţi sunt „săracii cu duhul” cărora Dumnezeu le făgăduieşte o răsplată mare! Întâlnim în Sf. Scriptură laude pentru cei smeriţi, care îşi recunosc păcatele, neputinţa, crezându-se mai prejos decât toată lumea! Domnul le promite Împărăţia cerurilor, fiind capabili să primească puterea harului dumnezeiesc, cea care s-a făgăduit inimii înfrânte şi smerite.

    Unii se plâng cât de greu le este să se roage. Din păcate, toţi slăbim adeseori în credinţă când ne găsim în situaţii grele sau când răspunsul la rugile noastre se lasă aşteptat. Ne descurajăm şi chiar încetăm să ne rugăm. Trebuie să vedem în Domnul un Tată iubitor, să credem cu tărie în cuvântul Lui – atunci nu ne vom lăsa nicicând de rugăciune. Nu trebuie să-l întristăm cu puţina noastră credinţă, că Eş, Atotputernicul, poate face neasemuit mai mult decât ne închipuim noi!

    Aşa mă pregătesc pentru „Glasul Bisericii” şi nu mă îndoiesc că pentru fiecare creştin astfel de sfaturi vor fi un reazem şi îndrumar deopotrivă de bun, la bine şi la rău!

    Să avem fiecare o Evanghelie, cu însemnări făcute cu calm, de tine, cel ce îţi păstrezi liniştea interioară fără încrâncenări, fără vaiete şi fără lacrimi! Aşa te vreau şi aşa să te văd în fiecare duminică în biserică, alături de cei dragi!

    Teodor Curpaş

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE