Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, declarată neconstituţională de CCR



franci

Preşedintele CCR Valer Dorneanu a anunţat marţi că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi convertescă în lei datoria la banci, a fost declarată neconstituţională deoarece încalcă principiul bicameralismului.

“Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului”, a anunţat Dorneanu.

Potrivit preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul motiv menţionat de Dorneanu ţine de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. „Senatul a adoptat legea în formula pe care au redactat-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modifcate practic aproape toate articolele”, a spus Dorneanu.
Al doilea motiv ţine de faptul că CCR a considerat că soluţia pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, de reconversie la data încheierii contractului, este greşită şi nu corespunde niciunor directive europene. „Aici, instanţele urmează să aplice şi principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii”, a spus Dorneanu.

Conversia se face la data conversiei
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat după ce Curtea a declarat neconstituţională Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, că se aplică legislaţia în vigoare în acest moment, iar conversia se face la data conversiei, nu la data încheierii contractelor. “Conversia se face la data conversiei, nu la data încheierii contractelor de credit. Se aplică legislaţia veche. Se aplică legislaţia în vigoare, în afara acesteia care a modificat ordonanţa”, a spus Dorneanu, întrebat ce se întâmplă în acest moment, după declararea Legii conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric ca neconstituţională. O decizie era aşteptată încă din noiembrie 2016, dar a fost amânată de judecătorii Curţii Constituţionale pentru 18 ianuarie şi, apoi, pentru 7 februarie 2017. Conform ultimelor date ale Băncii Naţionale a României, în toamna anului trecut existau circa 40.000 de contracte de împrumut în franci elveţieni. Reamintim faptul că, francul elveţian a închis anul 2016 la o paritate de 4,1998 lei, atingând marţi, şapte februarie valoarea de 4,2139 lei. În 2015, valoarea medie anuală a monedei elveţiene a fost de 4,1684 de lei pentru un franc, după ce în 2014 BNR cota un franc elveţian la 3,6592 de lei.

Isărescu: Decizia CCR, corectă
Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a cataloga drept neconstituţională legea privind conversia în lei la cursul istoric a creditelor în valută „este o decizie corectă”, a declarat marţi guvernatorul BNR Mugur Isărescu. „Este o decizie corectă, care va trebui pusă în aplicare. Iar pentru cei care au credite în franci elveţieni există o soluţie pe care Banca Naţională a recomandat-o de mai multe ori: să apeleze la Codul Civil, capitolul referitor la impreviziune”, a spus Mugur Isărescu.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts