More


    Pe marginea Codurilor penale ar trebui să înceapă o analiză serioasă, poate sub egida Academiei

    =

    s604x0_liviu_dragnea1

    Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, consideră că în legătură cu Codurile penale ar trebui făcută o analiză, poate sub egida Academiei Române, pentru că, spune el, nu s-a mai întâmplat până acum ca atât de multe articole ale unei legi să fie declarate neconstituționale de CCR.

    “Faptul că atât de multe articole din Codul penal au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională pe mine mă face să cred că pe marginea acestor două Coduri penale trebuie să înceapă o analiză serioasă, poate sub egida Academiei, la care să participe asociațiile magistraților, barourile de avocați, experți de la Consiliul Europei, care am înțeles că și-au și exprimat disponibilitatea, pentru că mulți încep să își pună problema dacă aceste Coduri, în întregul lor, sunt în regulă. Nu s-a mai întâmplat ca la vreo lege în România atât de multe articole să fie declarate neconstituționale”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

    El a adăugat că această analiză ar trebui făcută înainte de a începe discuțiile cu partidele în Parlament pe acest subiect.

    “Codurile penale au fost făcute, atunci când au fost făcute, în grabă, au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului Boc de la vremea aia și sunt două legi extrem de importante pentru statul de drept din România și pentru drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor. Eu cred că numai o dezbatere de genul ăsta, înainte de a se iniția ceva în Parlament, ne poate ajuta, pentru că problemele sunt mult mai serioase cu aceste Coduri pe care toată lumea le vrea constituționale și cu prevederi foarte clare”, a precizat el.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img